Alexia Eram este fiica Andreei Esca, una dintre cele mai apreciate prezentatoare Tv din România. La vârsta de 23 de ani, tânăra a reușit să devină influencer și acum se bucură de celebritate, fiind urmărită de mii de internauți pe rețelele de socializare.
Alexia Eram își câștigă singură existența, deși provine dintr-o familie înstărită. „Am o casă frumoasă plătită din banii mei, îmi permit să merg în vacanțe, să mănânc la orice restaurant aș vrea, să petrec așa cum îmi doresc și să îmi cumpăr ce îmi doresc”, a spus Alexia Eram în urmă cu ceva timp.
Alexia Eram a studiat Facultatea la Londra, dar a decis să se întoarcă în țară, pentru a se ocupa de cariera sa. Fiica Andreei Esca a urmat cursurile de la University of Creative Arts, unde a obținut o diplomă cu licență cu Specializarea Marketing, Publicitate și Relații publice în domeniul modei. Alexia Eram este pasionată de haine, motiv pentru care a decis să urmeze studiile în domeniul modei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2„Sunt pe picioarele mele, ca să înțeleagă toată lumea și să nu se mai facă speculații. Întotdeauna am avut sprijinul părinților, nici nu se pune problema. Cred că dacă nu aș fi făcut ce am făcut și nu eram o persoană interesantă sau nu aș fi făcut lucruri inteligente și interesante, oamenii nu m-ar mai fi urmărit. Părinții mei m-au educat foarte bine, ei au vrut să înțeleg valoarea banilor și că trebuie să muncesc pentru ceea ce ai”, a declarat Alexia Eram în cadrul unui podcast.
Mario Fresh și Alexia Eram sunt împreună de șapte ani și formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc.
„În mai 2016, când Alex Velea a lansat piesa «Ziua mea». Eu știam că urma să mergi la lansare și ți-am spus că, dacă este Mario acolo, să mă chemi, pentru că mie îmi plăcea de Mario ca artist. Acolo, ai pus-o pe Antonia să-mi facă cunoștință cu el și am stat de vorbă cu el toată seara. Când am plecat, m-a întrebat care este contul meu de Instagram și dacă vreau să îmi dea numărul lui sau dacă vreau să i-l dau eu pe al meu”, a povestit fiica Andreei Esca recent.
Elye • 02.11.2023, 16:17
Succes și să fi fericită, la vârsta fragedă este deja pe picioarele ei...
Perrrkele • 26.10.2023, 08:06
Felicitări şi succes! Dar hai mai moale cu lauda că la 20siceva de ani se intreţine singură, că şi-a luat casă etc. Fără părinţi, nu mai ajungea ea la facultă în Londra şamd. Sunt tineri care muncesc de zece ori mai mult decât fătuca asta şi nu au absolut nici o şansă! Cum să mi-o promovezi pe fătuca asta care a avut de toate de când s-a născut?!