Andrada Precup, o adolescentă nevăzătoare în vârstă de 17 ani, a emoționat vineri seară prin interpretările sale, în special cu ultima piesă din concurs, „Mama”.

Andrada a câștigat finala X Factor sezonul 9 și premiul în valoare de 50.000 de euro.

În audiții a ridicat publicul în picioare și l-a făcut pe artist să plângă, după ce a interpretat „Lie, ciocârlie”. Finala X Factor, sezonul 9, a avut loc pe 18 decembrie.

„Cred că Dumnezeu, în schimbul deficienței mele, mi-a dat acest har de a cânta și de a bucura sufletele oamenilor”, a declarat concurenta pe scena ”X Factor”.

În urmă cu cinci ani, ea participa la concursul „Românii au talent”, unde a interpretat melodia „Memories” a lui Nicole Cherry.

Pentru a pune în valoare emoția și acuratețea care au scos-o în evidență pe Andrada Precup, Ștefan Bănică i-a invitat pentru un duet pe Damian Drăghici și Adrian Daminescu, chiar înainte de marea finală, de vineri, 18 decembrie.

„Ștefan Bănică s-a gândit la mine și bine a făcut, pentru că am cunoscut-o pe Andrada și a ajuns foarte repede la sufletul meu, iar colaborarea noastră este una foarte frumoasă.

Are emoții, dar eu am sfătuit-o să le ia pe toate și să le canalizeze în piesă, ca niște emoții personale, constructive și sigur va fi foarte bine”, a spus Adrian Daminescu.

Marele câștigător X Factor sezonul 9 a fost ales vineri, 18 decembrie. În finală au luptat Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 și Sonia Mosca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News