Andrei Mateiu a jucat de-a lungul timpului în seriale, piese de teatru și lungmetraje, însă publicul îl asociază cu un îndrăgit personaj din serialul ”Atletico textila”.
Pe lângă ”Clanul” unde are un rol episodic, Andrei Mateiu poate fi văzut în curând în serialul ”Brigda Nimic”.
Recunoaște că de-a lungul timpului a muncit mult pentru a avea o carieră de succes și nimic nu i-a venit de-a gata, nici măcar atunci când a jucat la Loto.
„Mi-au ieșit o dată patru numere, dar mă rog, pe vremea aia eram adolescent și nu cred că am câștigat mare lucru. Prețul biletului sau ceva de genul ăsta. În rest a trebuit să muncesc. Bine. Am mai pus și la pariuri că mie îmi place fotbalul foarte tare, am mai pariat și acolo, dar și acolo mai mult pierzi decât câștigi. Trebuie să fii profesor ca să anticipezi”, a povestit actorul pentru Ego.
Andrei Mateiu va juca în ”Brigada Nimic” rol cu care speră să cucerească publicul cel puțin la fel de mult pe cât a făcut-o cu ajutorul lui Costeluș.
„Mă mai strigă lumea. Îmi spun ”Costeluș”, mă opresc să mă întrebe de ce nu se mai face serialul. Chiar mi-a scris cineva recent pe social media că vrea să-mi zică ceva. Să sperăm că cine știe, poate într-o zi, se va reface. Dar până atunci publicul mă poate revedea într-un nou serial, care se va lansa la Pro Tv, ”Brigada Nimic”. Sunt coleg cu Alexandru Papadopol.
O să trec de la fotbalist la interlop. S-a schimbat treaba. În serial sunt polițiștii și băieții răi, iar eu acum am trecut la băieții răi și să știi că a fost o provocare pentru că nu am mai jucat până acum așa băieții foarte răi, adică am jucat dar nu așa roluri negative și chiar mi-a plăcut foarte tare și la filmări, rolul și tot”, a declarat Andrei Mateiu.
”Este o comedie și nu este chiar atât de dură sau scenariu nu este atât de ”sângeros”, dar este și acțiune, sunt și momente comice. Totuși comedia se joacă serios, așa că partea asta de mafioți suntem serioși”, a povestit actorul despre acțiunea serialului.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!