Daniel Piersic are 47 de ani și este fiul cel mic al actorului Florin Piersic și al Annei Szeles, cei doi fiind căsătoriți timp de 10 ani. Aceștia au divorțat în 1985. Daniel este tată a doi băieți. Mark Cristian se apropie de vârsta adolescenței, iar fratele său are în jur de 10 ani. Soția fiului cel mic al marelui actor este, de asemenea, actriță, fiind de origine maghiară.
Astăzi, Daniel Piersic locuiește în Austria, unde a studiat comerțul exterior și relațiile internaționale, în prezent fiind angajat într-o corporație.
În urmă cu ceva timp, fiul actorului a povestit cum s-a desfășurat copilăria lui după divorțul părinților și a menționat că aceștia au păstrat o relație de prietenie, iar actrița s-a asigurat că petrece timp și cu tatăl lui.
„Verile le petreceam la Cluj. La 10 ani, mă urca mama în tren la Budapesta, iar aici, la Cluj în gară, mă aștepta Florin, tata. Cam așa au decurs lucrurile până pe la 17-18 ani, veneam vara și stăteam chiar și o lună. Deci am multe amintiri care mă leagă de Cluj. E ca și cum m-aș întoarce acasă aici.
Acum locuiesc la Viena. Și cumva acum fac naveta Viena-Budapesta-Cluj. Dar nu e lung drumul. Pentru mine, trecerea într-o țară străină nu a fost facilă și m-am adaptat mai greu.
La vârsta aceea, pentru mine, România însemna că eram mândru de mama și de tata. […] În Ungaria a fost greu când ne-am mutat cu totul. Până la urmă însă m-am adaptat.
A contat faptul că părinții mei au rămas într-o relație de prietenie foarte bună. Așa că mă întorceam des în România”, a declarat Daniel Piersic într-un interviu, potrivit impact.ro. Florin Piersic îl are pe Florin Piersic junior din căsnicia cu prima lui soție, Tatiana Iekel.