Fosta iubită a lui Aurel a povestit la „Agenția VIP” că acum este o femeie împlinită și fericită, iar actualul său iubit, cu care se cunoștea din școală, este bărbatul ideal. Alexandra a publicat o imagine cu acesta, alături de care a scris un mesaj emoționant.

„SPERANȚA că există și cupluri frumoase care reușesc împreună tot ceea ce își propun. SPERANȚA că dragostea există și nu este legată de interese ascunse sau iluzii. ÎMPREUNĂ FORMĂM O ECHIPĂ! Știam că bărbatul vieții mele va veni atunci când va fi cazul, atunci când sufletul îmi va fi deschis și gata să-l primească în întregime. Îți mărturisesc că nici măcar o secundă nu m-am gândit că acel bărbat eșți TU! Am fost din totdeauna aproape și totuși atât de departe… Tu, prieten drag , ce mereu îmi erai alături și îmi ofereai mângâierea de care aveam nevoie, ai pătruns în sufletul meu cu pași mici și înarmat cu răbdare având un singur scop : FERICIREA MEA!  Chiar dacă nu a fost că în basme și n-ai venit pe un cal alb (sper totuși la călărit să mergem împreună😅) , simt că tot ceea ce trăim este mai frumos că în basme. Ai venit discret și te-ai așezat pe marginea sufletului meu, uitându-te în golul ce îl aveam de atâta timp. Ai început să-mi carpesti crăpăturile, să-mi săruți rănile, să mă îmbrățișezi cu brațele tale puternice , să-mi oferi încredere și siguranță , să-mi îmblânzeșți demonii și să redai fluturilor aripi. Nu te-ai temut (luptător fiind) să mă descoperi (deși eram că o furtună) , luându-mi trupul și sufletul la puricat , centimentru cu centimetru, colțișor cu colțișor.

Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției
Recomandări
Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției

Cine este de fapt iubitul Alexandrei de la „Insula Iubirii”. Prima imagine cu cei doi

Iar când ai găsit o rana, te-ai grăbit să bandajezi pentru a vindecă. Mi-ai readus zâmbetul pe buze și alaturo de ține am renăscut! Mi-ai vindecat sufletul otrăvit și mi-ai arătat că alături de bărbatul potrivit, voi străluci și fără machiaj.. .Pentru că niciun machiaj, oricât de bun, nu-mi ascundea tristețea din privire. Ești bărbatul care mă face să mă simt frumoasă , indiferent de momentul zilei . Mi-ai pus fericirea pe chip, în zâmbet și privire prin felul în care pășeșți, vorbeșți și te comporți! Tu mi-ai înfrumusețat sufletul, cel care nu-l puteam machia pt a ascunde faptul că nu mă simțeam iubita. Mă faci să scap de complexe și îmi acoperi orice imperfecțiune cu un sărut sau o îmbrățișare. PENTRU TOATE ASTEA ȘI MUUUUULTE ALTELE, CUM POT SĂ-ȚI MULȚUMESC? Aleg s-o fac, IUBINDU-TE! Astăzi, îți urez să ai o zi minunată că sufletul tău! Astăzi , vreau să-ți mulțumesc că faci parte din viață mea, să-ți marturosesc că eșți mai mult decât am visat și că sentimentele mele pt ține cresc din zi în zi! De noroc și iubire sper să fii inconjirat mereu , dorințele să-ți devină realizări și tot ceea ce-am clădit până acum împreună să fie cea mai frumoasă relație din lume. La mulți ani, IUBITULE!”, a scris Alexandra Diaconescu pe reţelele de socializare.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Citește și

ALDE s-a retras din familia europeană. Renate Weber: „Picătura care a umplut paharul a fost prezența lui Guy Verhofstadt la mitingul Alianței USR-PLUS”

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI