Emanuel Ion, în vârstă de 15 ani, a reușit să cucerească juriul și publicul în prima ediție „Românii au talent”, sezonul 12, de vineri, 4 februarie. Tânărul nevăzător din Nazarcea, Constanța, a primit primul Golden Buzz din partea Andrei. Băiatul a fost trimis direct în semifinale.
Adolescentul este nevăzător din naștere. Cântă la 5 instrumente: orgă, acordeon, chitară, chitară bass și tobe. Totul a pornit la 4 ani, când a început să cânte la o orgă de jucărie. Nu își explică și cum de știe unde să apese. Spune că mâinile parcă îi sunt călăuzite.
Face parte dintr-o familie numeroasă, cu 6 copii, el fiind singurul băiat. Una dintre surorile lui este adoptată. Părinții lui au găsit-o pe stradă și nu au avut inimă să o lase și de atunci a rămas cu ei, potrivit romaniiautalent.protv.ro.
Tatăl lui Emanuel este pastor penticostal în Năvodari, iar Emanuel cântă în biserică în fiecare săptămână. Spune că Emanuel înseamnă „Dumnezeu este cu noi” și că a simțit asta în fiecare zi din viața sa. Nu s-a simțit niciodată blestemat de soartă din cauza condiției în care se află.
Emanuel merge chiar și cu bicicleta. Lucrează pe calculator și vrea să se facă IT-ist.
Pe scena talentelor, băiatul a cântat la orgă și a ridicat jurații și toată sala în picioare.
„Sunt bucuros că exiști, omule!”, a spus Mihai Bobonete. „Ne-am ridicat în picioare și noi, și toți cei din public”, i-a spus Dragoș Bucur.
„Eu în fața momentelor de genul ăsta, când rămân fără niciun cuvânt, pot doar să mă bucur alături de concurent și să-l răsplătesc cu ce am mai bun”, a spus Andra după care a apăsat Golden Buzz-ul.