Cei doi au avut o relație înainte ca tânărul să își întemeieze o familie alături de vedetă.
Elena Ionescu a dezvăluit cine este tânăra blondă alături de care a fost surprins Dragoș și a ținut să precizeze că lucrurile se întâmplă cu un scop, urându-le celor doi să fie fericiți.
„E fosta lui iubită. Căsnicia asta a unit oamenii. Dacă asta a fost menirea mea… E domnişoara asistentă cu care el a fost înaintea mea. Poate uneori e bine să se întâmple nişte lucruri ca să îţi dai seama de situaţii.. Am ajuns aici pentru că probabil a fost cel mai bine pentru amândoi. Căsnicia cu mine a unit două persoane care şi-au dat seama că sunt potriviţi. Doamne ajută să fie fericiţi! Povestea e lungă…”, a declarat Elena Ionescu la o emisiune tv, potrivit Spynews.
A explicat totul, la scurt timp după divorț
După ce s-a aflat că se separă de soț, cântăreața a oferit amănunte într-un mesaj pe care l-a postat pe contul său de socializare.
„Da, am divorțat! Luna trecută am decis împreună cu Dragoș de comun acord să ne despărțim. Am vrut să ținem totul secret pentru că genul acesta de lucruri sunt uneori personale, dar trebuie să găsim puterea să mergem mai departe! Ne-am așteptat să se întâmple asta? Nu… dar nu suntem nici primii și nici ultimii care se despart. Totul s-a întâmplat foarte repede între noi, ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și în 6 luni am rămas însărcinată cu Răzvanel.
Uneori Dumnezeu face lucrurile să se întâmple într-un anumit moment, nimic nu a fost planificat și am iubit fiecare clipă. Ne-am căsătorit după ce am rămas gravidă, după doar 7 luni de când ne cunoșteam. Poate a fost puțin cam repede, cred că oamenii au nevoie de mai mult timp pentru a se cunoaște.
Aș face lucrurile diferit? Niciodată. Am primit cel mai frumos dar pe care îl poate primi o femeie în viața asta, și anume darul de a fii MAMĂ”, a explicat vedeta.