Elena Ionescu și Giorgos Athanasiadis se cunosc de mai mult timp, ei fiind prieteni înainte de a forma un cuplu. Cu toate că a existat încă de la început chimie între ei, niciunul nu a avut curajul să facă primul pas, până în momentul în care au fost nevoiți să lucreze împreună la o piesă.
„Dar piesa pe care am făcut-o împreună, cumva, ne-a apropiat, într-un moment în care și eu eram singură și el era singur. Și am încercat și am spus: „Hai să ne dăm o șansă!”.
A existat o compatibilitate din primul moment în care ne-am văzut. Dar piesa și faptul că am lucrat împreună ne-a făcut să ne apropiem și mai mult. Și se pare că a fost de bun augur. Nu mă așteptam, mai ales acum la final de an. Era ultimul lucru la care mă gândeam”, a mărturisit Elena Ionescu, pentru Revista VIVA!.
Elena Ionescu spune despre iubitul ei că este un om calm, ce îi oferă un echilibru. „Este un om foarte calm, un om care are răbdare. Este un om care are multe calități din punctul acesta de vedere.
Sunt lucruri care mie îmi lipseau, cel puțin acest echilibru. Eu sunt mai impulsivă, nu neapărat colerică, dar sunt „efervescentă” și atunci, un om calm, un om care îmi dă echilibru, e cam tot ce e nevoie. Și atunci cred că a știut cum să pună problema atunci când ne-am întâlnit.
A fost cu răbdare și încet. Noi am declarat, practic, lucrurile mult mai târziu decât ele s-au întâmplat. Să avem o certitudine că nu e ceva doar așa de moment. Și atunci a venit natural totul.”, a mai adăugat artista.
Unde vor petrece sărbătorile
„Și înainte de Revelion o să mai am câteva zile libere și o să reușesc să plec puțin și în Grecia. Acum voi știți de ce spun acest lucru.
O să facem sărbătorile atât în familia mea, cât și în familia lui Giorgos, pentru că, dacă tot am început într-o notă optimistă și totul merge bine, am zis că trebuie să împăcăm ambele familii.”, a mărturisit Elena Ionescu
Băiețelul vedetei va petrece sărbătorile de iarnă atât la Elena Ionescu, cât și la tatăl lui, ca de fiecare an. Artista a păstrat o relație decentă cu fostul partener de dragul copilului lor.
„Am păstrat o relație umană și civilizată. Asta-i cel mai important, un echilibru de care are în primul rând copilul și, de dragul lui, am înțeles că eu pot fi altfel, să mă schimb într-un mod cât mai bun. M-a făcut să evoluez cât mai mult acest minunat copil pe care îl am”, a mai spus vedeta.
cobra • 22.12.2022, 13:39
....poate reusesti sa faci CU familia nu IN familia .... entelectualo....