Otniela Sandu nu mai este singură. Fosta concurentă de la „Ferma” trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu artistul Radu Constantin. Cei doi locuiesc deja împreună de două luni, iar în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, aceștia au dezvăluit cum a început povestea lor.
Cei doi au recunoscut că se cunoșteau de la filmări, dar idila a început, de fapt, pe rețeaua de socializare.
Otniela a postat pe contul de socializare o fotografie cu bomboane făcute de ea, iar Radu i-a lăudat reușita. Și atunci și-au dat întâlnire, ”la jumătatea distanței”, după cum a povestit Radu.
„Da, mi-a adus bomboanele, eu am mâncat seara câteva, a doua zi am plecat cu un prieten, cu mașina, și am mâncat-o pe ultima. Avea un sâmbure, mi-a rămas în gât! Era să mă omoare”, a povestit, amuzat, Radu Constantin.
Mai mult, iubitul Otnielei a povestit despre un episod delicat, petrecut în casa în care locuiește cu iubita lui.
„A lăsat cuptorul deschis! Opt ore a mers cuptorul, până am venit eu acasă. Am zis, ce-i căldura asta, nu mai fusese niciodată așa de cald! Am intrat în bucătărie și am văzut. Era o căldură… Furculițele erau fierbinți.
Doamne, bine că nu a luat foc, bine că nu am făcut pagube pe la vecini, să avem de plătit”, a povestit Radu la Vorbește Lumea.