„Eu nu reușesc să mă înțeleg (cu bărbați tineri). Mie îmi trebuie mult mai în vârstă. Întotdeauna cumva am tins către cei care sunt mai în vârstă. Pentru că reușim să ne înțelegem altfel. Cumva ei reușesc să mă înțeleagă pe mine mai bine pentru că nu-i ușor cu mine, credeți-mă”, a afirmat cântăreața, potrivit Unica.
Întrebată de Bogdan Ciudoiu care a fost cea mai mare diferență de vârstă pe care a avut-o într-o relație, Raluka a răspuns: „20”. „Și a funcționat?”, a fost curios să afle realizatorul de radio.
„Funcționează în continuare”, a răspuns artista, confirmând astfel că este implicată într-o relațiie de ceva vreme.
Cine este iubitul artistei
Deși până acum nu a vorbit despre relația pe care o are în prezent, s-a spus că artista se iubește cu un bărbat bogat, evreu, divorțat și care are patru copii.
Potrivit Cancan, bărbatul care i-a cucerit inima Ralukăi s-ar numi Guy Kouris și ar deține un resort de lux în Mexic.
Raluka și Connect-R au lansat o piesă nouă
După 10 ani de când au lansat „Aroma”, Connect-R și Raluka surprind din nou așa cum nu au făcut-o niciodată. Cei doi soliști au lansat piesa „Lasă-mă să te…”, cu un videoclip fierbinte, care lasă loc de interpretări.
Ștefan Mihalache pe numele său real, Connect-R surprinde cu noul său videoclip la piesa „Lasă-mă să te…”, regizat de Cristi Roman, pentru care a compus muzica și versurile. Connect-R și Raluka nu au vrut să treacă neobservată aniversarea de 10 ani de când au colaborat pentru „Aroma” și au oferit astfel un cadou cu adevărat surprinzător.
„Am vrut să facem o readucere aminte pentru generația tânără că Raluka are state vechi în industria muzicală și în mainstream Aroma e un evergreen. Sabor a mi, sabor a ti, cum e acel cântec spaniol care se potrivește cu contextul de dragoste în care noi vorbim despre atingeri, despre piele și așa mai departe. Avem un videoclip foarte fierbinte, poate mulți vor considera că e mult prea îndrăzneț, dar noi nu am făcut altceva decât să servim textul, starea piesei și, bineînțeles, indicațiile regizorale ale lui Cristi Roman.
Nu o să se aștepte nimeni la acest videoclip fierbinte, mai ales că mi-am tot expus în ultimul timp latura spirituală. Evident, clipul ăsta vine să spună că nu am devenit vreun guru, vreun pustnic budist sau mai știu eu ce. Sunt la fel de lumesc! Mă bucur de aceeași viață, evident, motivațiile fiind diferite!”, spune Connect-R.