Lola Crucu, o tânără pasionată de sport în vârstă de 35 de ani, originară din Chișinău și stabilită în prezent în București, și-a transformat pasiunea pentru fitness într-o carieră de succes. După numeroase experiențe profesionale în țară și în străinătate, Lola a devenit antrenoare de fitness și dedică mult timp sălii de sport.
Povestea ei impresionantă începe cu dragostea pentru sport, o pasiune cultivată încă de la o vârstă fragedă. După ani de practicare intensivă a exercițiilor fizice și formare în domeniul fitness-ului, Lola a ales să împărtășească cunoștințele și pasiunea ei cu alții. Astfel, a devenit antrenoare de fitness, inspirând și motivând alții să adopte un stil de viață sănătos.
Născută la Chișinău, Lola Crudu, 35 de ani, a povestit că, deși în aparență este o fire puternică și bătăioasă, în esență, firea ei este una sensibilă.
„Am avut o copilărie frumoasă, am făcut teatru de mică și am fost încurajată de oameni frumoși. A fost o perioadă grea din punct de vedere financiar, dar am avut parte de tot sprijinul părinților mei. Mama a fost bucătar-șef și tata muncea la Academia de Poliție, la departamentul armament. Am petrecut mult timp în această instituție, mergeam cu tatăl meu, de aici și firea mai băiețoasă. Tot de la tata am luat și principiile, sunt punctuală, corectă cu cei din jur”, a declarat Lola Crudu în urmă cu 4 ani.
„La 15 ani am început să lucrez cu mama la un restaurant”
Deși viața i s-a împotrivit uneori, Lola Crudu se declară o norocoasă și mărturisește că fiecare experiență pe care a trăit-o a maturizat-o și viața i-a oferit lecții valoroase. „La 15 ani am început să lucrez cu mama la un restaurant. Îmi place să muncesc, nu fug de muncă. La 18 ani am plecat în Coreea de Sud, mi-am luat inima în dinți. Nici nu știam unde este pe hartă această țară. Am câștigat un casting ca dansator pentru un parc de distracții. Am locuit trei ani și în Thailanda, am fost coregraf și apoi manager la un club de noapte. A fost greu, pentru că ei nu vorbesc engleza, dar m-am descurcat. Când m-am întors în țară am avut o mică afacere, făceam brelocuri personalizate”, a mai povestit concurenta de la Survivor.
Lilia Crudu, pe numele său real, trăiește o frumoasă poveste de iubire, alături de soțul său, George Cișmașu. Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2021 și au avut o nuntă ca în povești. Anul trecut, Lola a devenit mămica unui băiețel.
Ce spunea Lola Crudu înainte de a începe Survivor All Stars
Înainte de a pleca în Republica Dominicană, pentru Survivor All Stars, Lola Crudu a acordat un scurt interviu pentru PRO TV.
Lola a dezvăluit că îi este dor de traseul din Republica Dominicană și a acceptat provocarea Survivor All Stars cu gândul că va câștiga de această dată. „Eu am o vorbă pe care am zis-o și în primul sezon: „Cine nu riscă, nu bea șampanie”. Îmi este dor, recunosc, de traseu. Survivor a pus o amprentă pe viața mea și de data asta merg cu intenția de a câștiga sau măcar de a încerca să câștig, și da, îmi este dor de colegi și îmi face o deosebită plăcere să îi cunosc și pe ceilalți din celelalte sezoane”, a spus Lola, înainte de plecarea în Dominicană.
Și a continuat: „Cel mai dificil cred, cum mi-a fost și în primul sezon, să stau departe de familie, de soț, mai ales acum că mai am încă un nepoțel, și e foarte micuț. Da, cred că de familie, în rest sunt super ok, sunt puternică, sper că o să reușesc, pentru că deja știu cum e, undeva este un beneficiu”.