Lupta de săptămâna aceasta pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină” din cadrul emisiunii Mâncare pe care a luat sfârșit. Alin, Loredana, Sergio, Simona și Mălina au găzduit pe rând, de luni până vineri, de la ora 20.00, Acasă, câte o cină delicioasă, iar premiul de 5.000 de lei a fost câștigat de către Mălina Manolache, mamă, soție și cofetar.
Câștigătoarea a încercat pe cât posibil să își delecteze invitații cu preparate gustoase: plăcintă cu carne, mușchi de vită cu unt, tocăniță de hribi, piure de cartofi și savarină. Felurile de mâncare au stârnit atât controverse, cât și entuziasm în rândul concurenților.
„Eu nu am mai văzut așa ceva. Am trăit să o văd și pe asta. Dacă îmi place, o iau de nevastă, o fur!”, a declarat Sergio. „Este cel mai bun aperitiv de până acum, iar felul principal m-a uns pe suflet”, a spus Alin.
Mălina a fost surprinsă de faptul că a fost declarată „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină”: „Locul 1 la capitolul noroc, dar la capitolul concursuri n-am câștigat niciodată. De acum, mă voi gândi întotdeauna că sunt o câștigătoare. Nu-mi vine să cred!”, a spus aceasta plină de emoție.