Maria Buză este  una dintre cele mai iubite și actrițe din România. A absolvit Academia de Teatru şi Film în 1997, la clasa profesorului Gelu Colceag, și a debutat în teatru în anul 1998, cu rolul Smărăndiţei, în piesa „O batistă în Dunăre”, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Maria Buză este căsătorită cu violonistul George Pătraşcu şi au împreună un copil, pe Andrei.

 „Îmi doream foarte
tare să fiu balerină. Ai mei nu puteau să mă ducă la nicio şcoală de balet. În
clasa a VI-a, familia a strâns suma care îmi trebuia ca să merg la Şcoala
populară de artă. Şi am făcut balet doi ani, după care am trecut la dansuri
populare.

Mi-a plăcut foarte mult, sunt o dansatoare foarte bună şi foarte expresivă. Şi acum, dacă merg la o petrecere şi dansez, fac spectacol, pentru că mie îmi place să dansez artistic, trebuie să „desenez” puţin prin mişcare.

Eram înnebunită să merg în discotecă şi să dansez. Nu mai dansa nimeni în jurul meu, eram doar eu şi ceilalţi se uitau la mine”, a spus ea într-un interviu pentru Adevărul. 

„Mi-ar fi plăcut să cânt jazz, mi-ar fi plăcut să cânt operă, mi-ar fi plăcut să fiu Liza Minelli… De ce mă întrebaţi, puteţi să mă ajutaţi cu ceva sau doar răsuciţi cuţitul în rană? Mi-ar plăcea, şi acum nu glumesc deloc, să joc într-un musical. Cred că aş fi omul potrivit la locul potrivit”, povestea Maria Buză, conform publicației Flacăra, citată de VIVA.

S-a zvonit, de-a lungul anilor, că Maria Buză, concurentă la Asia Express sezonul 3, ar fi cea mai bogată actriță din România.

În 2018, s-a aflat că aceasta și soțul ei, violonistul George Pătrașcu, și-au deschis două restaurante, unul în Mamaia, și un altul în București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News