Sebastian Stan se află în vacanță alături de noua lui iubită, actrița de origine spaniolă Alejandra Onieva, în vârstă de 28 de ani. În plină pandemie, actorul mărturisea că nu-și poate imagina cum ar părăsi New York-ul, dar iată că acesta a evadat la Ibiza, alături de Alejandra, potrivit revistei VIVA!
Sebastian Stan s-a născut în Constanța, dar a părăsit România la vârsta de numai 8 ani, împreună cu mama lui. S-au mutat inițial în Austria, iar apoi în Statele Unite, unde destinul i s-a schimbat radical, semn că statutul de star îi era deja rezervat.
“Mama mea a fost cea care a insistat să continui să vorbesc românește, ei îi datorez asta, deși a fost destul de dificil, noi mai întâi am plecat în Austria, unde a trebuit să învăț germană, mai apoi în America, unde am învățat engleză”, a declarat actorul în 2018, când a venit în România.
Cine e Sebastian Stan
Marii regizori i-au remarcat şarmul şi talentul şi l-au cooptat în producţii de Oscar.
În “Marţianul (care a primit şapte nominalizări la Oscar) a jucat alături de Matt Damon, iar în altă peliculă premiată, “Lebăda Neagră”, face parte dintr-o distribuţie de top, alături de Natalie Portman, Mila Kunis şi Vincent Cassel.
A jucat şi în music-hall-uri pe Broadway, şi în serialul american, popular printre adolescenţi, “Gossip Girl. În cel mai recent film din trilogia “Captain America” joacă un rol principal alături de Robert Downey junior, Scarlet Johanson, Chris Evans, Hugo Weaving sau Samuel L. Jackson. Actorul român a primit chiar şi câteva replici în limba română.