Despre întâlnirea cu Andia, Gino a povestit: „Am căutat 6
luni vocea pentru această piesă. Și când am auzit-o, am știut: ăsta e timbrul
vocal – fresh, modern. Am găsit-o pe Andia pe YouTube, a cântat o piesă care
m-a rupt și mi-am dat seama imediat că asta căutam: interpretare și emoție.
Asta e extrem de important: potrivirea, transmiterea emoțiilor, interpretarea,
timbrul vocal. În momentul în care dai play piesei, dai volumul mai tare ca să
auzi vocea. Ăsta e tot secretul în muzică: să spui povești frumoase pe un sound
mișto. Interpretarea ei e foarte fresh, în valuri.”

Andia și-a dorit foarte mult să cânte cu un brand cum e
DJ Project și e foarte emoționată că în sfârșit visul a devenit realitate,
învață foarte repede, e entuziasmată, a mai cântat pe scene și promite multe suprize
alături de trupă.

Născută în Roman, județul Neamț, Andia are 22 de ani și a absolvit Facultatea de Economie. În prezent, este studentă la master, în cadrul aceleiași universități. Prima experiență muzicală a fost pe când avea doar 11 ani, în cadrul unui festival local. Atunci a urcat pentru prima dată pe scenă și a fost extrem de fericită că a reușit să treacă de etapa în care cânta singură prin casă. De atunci și până acum a mai mers prin studio-uri muzicale, a mai înregistrat piese. Andia este foarte încântată de „Retrograd”. „Am încredere mare că acestă piesă va ajunge hit.” Filmările pentru videoclipul piesei au avut deja loc și urmează să fie lansat la începutul săptămânii viitoare.

Urmărește-ne pe Google News