„Am umplut emisiunea de craci, noi nu mai putem să spunem nimic. Colegii noştri au angajat mai multe fete ca să vă ia ochii, prin urmare noi nu mai trebuie să spunem nimic”, a spus Dani Oţil.

Flavia Mihășan se pregătește să devină mamă

Zilele trecute, Flavia și-a anunțat retragearea din lumina reflectoarelor, pentru a se pregăti de naștere. Vedeta va deveni mamă pentru prima oară. „Este ultima zi în care Flavia mai prezintă rubrica meteo. De luni încolo, Flavia ne va privi de acasă alături de burtica ei. Flavia este pe departe cea mai reuşită vecină pe care am avut-o”, a spus Dani Oţil. „Mulţumesc, nu poţi să mă faci să plâng că este abia 8.30”, a spus Flavia Mihăşan.

Însărcinată în luna a șasea, Flavia se simte mai bine ca niciodată, dovadă că este extrem de activă. Tânăra a promis atât telespectarii matinalului, cât și celor care vin să o vadă dansând în musicalul „Mamma Mia!” că nu are de gând să renunțe prea devreme la cariera ei. „Indiferent de situație voi dansa și voi juca în Mamma Mia!”, ne-a spus Flavia la începutul anului.

Citește și

VIDEO VIRAL/ Cui a dat un tânăr bucureștean imobilizat în cărucior banii pe care doi trecători i-au oferit, confundându-l cu un cerșetor!

 

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News