Cea de-a opta ediție cu audiții „iUmor” îl va aduce din nou în fața juraților pe Patrik Cottet-Moine, care a pregătit un show impresionant de pantomimă. Cătălin Bordea a mărturisit la finalul momentului că își dorește să-l vadă pe artistul francez într-un serial, iar Cheloo a exclamat despre concurent: „Este cel mai tare artist de umor care e încă în viață!“.
Numărul spectaculos cu elemente de mimă și sunete, voturile juraților iUmor, dar și cum s-au descurcat contracandidații lui Patrik Cottet-Moine, telespectatorii pot afla duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Cine este Patrik Cottet-Moine
Patrik Cottet-Moine are 58 de ani, locuiește în Franța, călătorește în întreaga lume cu spectacolele sale, iar de-a lungul celor 14 sezoane „iUmor”, el a urcat pe scena emisiunii românești de șase ori. „Mă simt ca acasă, este casa mea acum… Sunt pentru a șasea oară aici. În Franța, mulți români mă recunosc pe stradă și îmi spun că m-au văzut la iUmor“, a declarat concurentul înainte să apară în fața juraților show-ului.
Artistul francez a decis să se întoarcă la „iUmor” nu doar pentru că se simte ca-ntr-o mare familie la fiecare apariție în cadrul emisiunii, ci și pentru că își dorește să ajungă în finala competiției.
„Bine ai revenit! Ești fenomenal și tu știi asta!“, i-a spus Delia, după ce el și-a încheiat numărul de pantomimă. În timp ce Cătălin Bordea a mărturisit: „Concluzia este că ați fost minunat și aș vrea să văd un serial cu dumneavoastră“, Cheloo a afirmat: „După 14 sezoane iUmor, eu pot să spun liniștit că Patrik Cottet-Moine este cel mai bun umorist care a venit pe scena noastră“.
„E cameleon, nu știi ce face!“
Înainte să îi fie dezvăluite voturile, artistul a mers la masa juraților, pentru că le pregătise câteva surprize. „Mi se pare fascinant cât de flexibilă vă este pielea!“, a spus Nelu Cortea, iar Cătălin Bordea l-a completat: „E cameleon, nu știi ce face!“.
În timp ce Delia a mărturisit: „Omul ăsta chiar este un fenomen în comedie și în ce face el în treaba aceasta cu mima, cu sunetele pe care le scoate“, Cheloo a precizat: „Pentru mine, omul ăsta este cel mai tare artist de umor care e încă în viață!“.
Momentul integral creat de Patrik Cottet-Moine la iUmor, dacă va intra sau nu la votul publicului alături de alți contracandidați, discursul pregătit de Ionuț Rusu, după ce a acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“, telespectatorii le pot afla duminică, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.