Cristian Boureanu a fost protagonistul unui scandal în trafic cu Poliția Rutieră. Fostul deputat s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, după ce, noaptea trecută, a agresat un polițist care a oprit în trafic autoturismul în care se afla.

Polițistul care îl acuză pe Cristian Boureanu că l-a agresat a fost, în urmă cu câteva luni, în centrul atenției pentru un gest deosebit pe care l-a făcut, ajutând o femeie să nască.

 

Cine este polițistul care îl acuză pe Cristian Boureanu că l-a agresat. Îl cheamă Andrei Ovidiu

 

Totul se întâmpla în luna noiembrie a anului trecut.

Atunci, polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei au avut parte de o experiență inedită. Au fost, practic, martorii unei nașteri în trafic. O femeie a născut pe bancheta mașinii care o ducea la spital. Bebelușul este o fetiță perfect sănătoasă.

”Barza vine cu rutiera. Imprevizibilul este un atribut care se potrivește cu munca de polițist. În fiecare zi, știm că venim la serviciu pentru a face ceea ce ne-am dorit, să salvăm vieți, să-i protejam pe cei de lângă noi dar, de cele mai multe ori, realitatea ne dovedește că putem face față și altor situații, la care poate nu ne-am gândit niciodată.

Este și cazul colegului nostru, agent principal de poliție Andrei Ovidiu, din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră a Municipiului București, care astăzi, în timp ce se afla în serviciu, a ajutat la venirea pe lume a unei micuțe, de 4 kg., perfect sănătoasă.

Mama fetiței era blocată în trafic, în zona Valea Cascadelor din București, când a intrat în travaliu, astfel încât polițistul, cu sprijinul colegilor, a condus-o în siguranță la Spitalul Filantropia, unde a fost preluată de medici.

Încântată probabil, de semnalele acustice și luminoase de la mașina de poliție, micuța s-a născut înainte de a ajunge la spital.
Poliția Română îi urează micuței multă sănătate și o așteaptă, atunci când va crește, să facă parte din echipa polițiștilor rutieri”, scria, la acea vreme, Poliția Română pe o rețea de socializare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News