Într-un interviu pentru Revista VIVA!, Denis Hanganu a vorbit despre relația sa. Raluca este femeia care îi este alături necondiționat și care îl susține în cariera sa. Actorul din serialul românesc „Clanul” a povestit cum a început povestea lor de iubire.

„Într-adevăr, totul a început în timpul unei veri ca nicio alta, pe care tocmai datorită acestui eveniment fericit n-am s-o pot uita. A fost o întreagă suită de întâmplări ce a condus lucrurile de așa natură încât să ne întâlnim, și cert este că a existat din prima clipă acea conexiune specială cu caracter de unicitate. Și cum ceea ce este unic trebuie păstrat și protejat, mi-am dorit foarte mult că ea să rămână în viața mea”, a declarat Denis.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Raluca nu face parte din lumea artistică și a ales un alt domeniu în care să profeseze. Iubita lui Denis Hanganu este medic chirurg, iar el este foarte mândru de ea.

„Nu, ea nu vine din domeniul artistic, ci din cel medical, și e cu atât mai bine, părerea mea. Avem ce ne povesti acasă unul celuilalt, nu ne plictisim niciodată. Este un medic chirurg grozav, foarte dedicat, și sunt mândru că face parte tagma medicilor tineri din valul noilor generații care nu aplică pacienților aceleași principii și practici învechite și arhicunoscute pe la noi”, a continuat acesta.

Actorul din serialul „Clanul” a vorbit și despre ideea de căsătorie. „Bineînțeles că destinul unui cuplu nu stă într-un act de căsătorie, dar în același timp îl înnobilează, ori aici sunt frumusețea și sensul lucrurilor. Oamenii aveau diferite ceremonii sau ritualuri de „căsătorie, încă din cele mai vechi timpuri, pentru a realiza oficial uniunea dintre cei doi. E o dovadă de identificare în fața lumii, până la urmă. Sigur că e opțiunea fiecăruia și putem fi cârcotași să spunem că „nimic nu garantează nimic, dar nu despre asta e vorba și, oricum, nu astfel de concepții sau principii au stat la baza unui curs sănătos al lucrurilor. Dacă ar fi așa, probabil pe aceeași logică n-am mai face nici copii, că nu ne garantează nimeni nimic despre ei și evoluția lor. Revin și închei prin a reitera că eu cred în căsătorie”, a spus Denis Hanganu.

Urmărește-ne pe Google News