Antrenoarea de patinaj artistic Simona Pungă, care a participat ca sportiv la competiții europene și internaționale importante, va sta va masa juriului „Dancing on Ice: Vis în doi” alături de Elwira și Mihai Petre, dar și alături de Cornel Gheorghe. Ea va nota îndeaproape grația, viteza, concentrarea și tehnica cuplurilor de vedete.

„Sunt foarte entuziasmată și mă simt onorată să fac parte din acest proiect, în calitate de jurat, mai ales că este vorba de un concept total nou pentru România. Știind câtă muncă și câtă dedicare este în spatele acestui proiect sunt motivată să fac parte din această «frumoasă poveste»!”, a declarat Simona Pungă, jurat la „Dancing on Ice”.

cine-este-simona-punga-jurat-la-dancing-on-ice-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cine este Simona Pungă de la „Dancing on Ice”

Simona Pungă, în vârstă de 35 de ani, este din Brașov și a participat, ca sportiv, la competiții europene și internaționale importante. În anul 2010, ea a devenit antrenoare de patinaj artistic. Jurata de la „Dancing on Ice: Vis în doi”, emisiunea de la Antena 1, este și profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială Nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” din Brașov.

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD

Simona Pungă este și antrenor al secției de patinaj artistic de la CSM Corona Brașov.

Despre „Dancing on Ice: Vis în doi”

„Dancing on Ice – Vis în doi” este o emisiune de tip concurs în care vedetele vor concura pe gheață, în ritm de dans, alături de patinatori profesioniști. Formatul „Dancing on Ice” se bucură de un real succes la nivel internațional, fiind unul dintre cele mai bine cotate show-uri de prime-time din Marea Britanie și alte opt țări, precum Italia și Chile.

Nouă celebrități vor accepta provocarea „Dancing on Ice – Vis în doi” și vor patina în direct, în fiecare săptămână, cu partenerii lor profesioniști, încercând să impresioneze atât juriul, cât și telespectatorii. Ringul de dans al emisiunii va găzdui perechi hotărâte să arate că sunt în stare să muncească până la epuizare pentru a oferi dansuri memorabile pentru vise ce merită a fi împlinite.

Săptămânal, fiecare cuplu va ridica spectacolul la un alt nivel printr-o rutină care va impune atât mișcări de bază ale dansului pe gheață, cât și elemente artistice. Muzică, culoare, costume fabuloase și rutine de dans spectaculoase, toate acestea vor face parte din emisiunea concurs „Dancing on Ice – Vis în doi”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Știrileprotv.ro
Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI