Sore și Mircea formează o familie frumoasă, chiar dacă fără acte deocamdată, au o fetiță care i-a apropiat și mai mult, iar avocatul a ajuns să se ocupe îndeaproape de cariera artistei. Sore are încredere deplină în iubitul ei, așa că i-a dat mână liberă să se ocupe de contracte. Cu toate acestea, bărbatului nu îi place să fie în lumina reflectoarelor, lăsând-o pe consoarta sa să se bucure singură de acest lucru.
“Iubitul meu nu mă însoțește la evenimentele mondene, pentru că amândoi am convenit că la job fiecare stă singur. Este un om foarte discret, cu o profesie foarte serioasă. Contractele mele sunt foarte bine negociate. Da bineînțeles că se ocupă, nu semnez niciun contract fără ca el să își dea acordul”, a declarat, pentru Libertatea, Sore.
Tatăl lui Sore i-a predat ștafeta
Înainte de apariția lui Mircea în viața artistei, Sore a avut parte de o mână de fier în ceea ce privește partea birocratică a meseriei sale. “Înainte tata era spânul, care venea și cerceta absolut orice. Dar acum mi-e mult mai simplu, pentru că eu și Mircea suntem în aceeași casă și putem să vorbim despre clauze chiar și noaptea în somn”, a adăugat ea.
Foto: Adrian Manolache
Video: Robert Hanciarec
Citește și: