De-a lungul anilor, actriţa americană Cameron Diaz, în vârstă de 41 de ani, a avut relaţii amoroase cu bărbaţi unul şi unul, foarte frumoşi şi râvniţi de femei din întreaga lume. Printre aceştia s-au numărat staruri precum carlos de la Torre, matt Dillon, jared Leto, Justin Timberlake şi Alex Rodriguez.
Cu toate acestea, Cameron Diaz a încercat şi altfel de experienţe, cu persoane de acelaşi sex. În cadrul unui recent interviu, ea a dezvăluit că a avut în trecut experienţe sexuale cu o femeie, potrivit Mediafax.
„Ai fost vreodată în «sectorul» femeilor”, a întrebat-o Andy Cohen, moderatorul emisiunii „Watch Happens Live”, pe Cameron Diaz, invitată să dea un interviu pentru rubrica „Plead the Fifth” (aluzie la al cincilea amendament din Constituţia Statelor Unite, care prevede dreptul de a nu răspunde la o întrebare).
Cameron Diaz, care a venit la emisiune însoţită de actriţa Leslie Mann, partenera ei din filmul „Cealaltă femeie”, a răspuns însă afirmativ la întrebarea prezentatorului: „Da, am fost cu o femeie, da”.
Întrebările lui Andy Cohen pe tema unei posibile relaţii lesbiene a actriţei americane au fost formulate în contextul în care Cameron Diaz a făcut aluzie la atracţia sa faţă de femei într-un interviu apărut în ediţia din luna mai a revistei Glamour.
„Cred că femeile sunt frumoase – absolut frumoase. Şi mai cred că toate femeile au fost atrase din punct de vedere sexual de altă femeie într-un moment sau altul. Este firesc să ai o legătură şi o apreciere pentru frumuseţea altor femei”, spunea atunci senzuala actriţă.
În prezent, Cameron Diaz are o relaţie cu miliardarul american Elon Musk.
FOTO: HEPTA
 

Urmărește-ne pe Google News