Cei de acasă au fost fascinați de tot ce s-a petrecut în serialul „Clanul”. De la povestea celor doi frați la viața lui Bebe Măcelaru, până la dorința polițistului Costoiu de a-l prinde pe Bebe. Toate au un trecut, iar acel trecut își va spune povestea în noul serial TĂTUȚU, care ne va transpune în timp și ne va duce cu 20 de ani în urmă.
Actorii și echipa de producție au început filmările pe 20 iunie. Lui George Mihăiță i se vor alătura Carmen Tănase, Șerban Pavlu și George Ivașcu. „Reacția telespectatorilor a fost pe măsura a ceea ce CLANUL a dorit să transmită, iar felul în care ei au devenit fani ai serialului și au îndrăgit personajele ne-a făcut să vrem să continuăm, dar nu oricum, ci cu începutul!
„Alături de Anghel, Lia și echipa din spate, care ne-a devenit familie, demarăm o nouă producție”
Alături de Anghel, Lia și echipa din spate, care ne-a devenit familie, demarăm o nouă producție care implică foarte multe lucruri – imagine, look, locații, haine, recuzită – toate de acum 20 de ani, plus alte lucruri pe care le veți descoperi pe parcurs. Noi am dat astăzi primul rec și abia așteptăm să vedeți rezultatul”, a spus Delia Mihai, Head of Fiction Production PRO TV.
Cum a ajuns Costoiu să aibă brigada lui, cine l-a ajutat pe Bebe Măcelaru să fie în fruntea Clanului, dar și cum a primit apelativul de TĂTUȚU vom afla cu toții din povestea care ne va duce în perioada anilor 2000 – acolo unde a început totul!
„Ne bucurăm de fiecare dată atunci când publicul primește programele noastre cu atât de multă pasiune, pentru că, pe lângă audiențele care au clasat serialul în topul preferințelor celor de acasă, oamenii au creat o conexiune cu personajele și au trăit fiecare minut de difuzare, lucru care nu poate decât să ne arate, încă o dată, că ceea ce facem ajunge la inimile telespectatorilor”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director PRO TV.
George Mihăiță, primele declarații despre „Tătuțu”, noul serial de la Pro TV
Actorul George Mihăiță a reușit să construiască un personaj care a impresionat o țară întreagă, iar acum va continua povestea cu… începutul: „Trăiești 2 ani într-un vis sublim… CLANUL… te trezești și te-așteaptă altul… TĂTUȚU… Noul serial înseamnă pentru mine reîntâlnirea cu o echipă fabuloasă…
Mi-e dor de toți, mi-e dor de cei de acasă. Un scenariu peste măsură (Lia Bugnar, Anghel Damian). Venim în curând cu noul serial… TĂTUȚU”, spunea George Mihăiță înainte de începutul filmărilor.
Într-un interviu pentru Libertatea, George Mihăiță spunea că nimic nu are în comun cu personajul, cu Bebe Măcelaru. „Cu personajul nu. Poate talentul meu are ceva în comun cu personajul. Nu trebuie neapărat să ai tu, ca figură, ceva în comun cu un personaj. Evident că personajul trebuie să treacă rampa, să ajungă la public, să placă. Să fie plăcut și chiar, de ce nu, să creeze un public al lui”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
unfake • 23.06.2024, 09:49
Tot ce sper e ca serialul sa nu o mai lalaie, excesiv diluat , pe n sezoane ca sa stoarca toata zeama din succesul relativ pe care l-ar avea. Si mai sper ca scenarista Lia Bugnar sa ne scuteasca de replicile extaziate (puse in gura barbatilor din serial) despre cat de frumoasa e femeia intruchipata de actrita Lia Bugnar. Daca e ceva de vazut, spectatorul vede oricum, nu trebuie sa-l tragi de maneca. Fiecare cu gusturile ui.