Șapte români de vârste și profesii diferite au decis să se avânte pe câmpul de luptă din Madagascar. Aceștia sunt deciși să își împingă limitele în ”Ultimul Trib”, noul reality show care combină abilitățile fizice și psihice ale concurenților, cu instinctul de supraviețuire și jocurile de strategie.

”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei echipe extrem de curajoase și de puternice într-o aventură în Madagascar! La casting s-au înscris aproape 2.000 de români, de la cei care abia au împlinit vârsta majoratului, până la sexagenari, indiferent de profesie sau zonă geografică.

Cu toții au crezut că pot rezista unor probe ce le vor pune la încercare simțurile și abilitățile, însă numai șapte dintre ei au fost selectați pentru a face parte din echipa oamenilor de rând. Lor li se vor adăuga în ”Ultimul Trib” echipa formată din sportivi și cea alcătuită din vedete. Dintre toți aceștia, doar unul are însă șansa de a câștiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Iată cine sunt cei șapte membri ai echipei formate din oameni de rând:


Cosmin Pădureanu, în vârstă de 41 de ani, este din București și este cascador de mai bine de 24 de ani. De-a lungul carierei sale, Pădureanu a jucat în peste 100 de filme, inclusiv alături de actori cunoscuți precum Van Damme și Steven Segal, iar în unele a fost dublura lui Sergiu Nicolaescu. În plus,  în tinerețe, Pădureanu a jucat și fotbal și a făcut atletism, dar a și cântat muzică rap.


Ema Șerban, o altă bucureșteancă, are 32 de ani și lucrează ca manger într-o companie. Timpul liber este cât se poate de important pentru ea și și-l dedică pasiunilor sale. Din 2007 face parașutism și are la activ 862 de salturi, iar când nu se aruncă din avioane, îi place să picteze și să cânte la vioară.


Gabriela Popa (45 de ani) și Silviu Geandra (43 de ani) sunt din Iași și formează un cuplu de doi ani, după ce s-au cunoscut la preselecțiile pentru o emisiune. Amândoi au mai fost căsătoriți, iar Gabriela este și mama a două fetițe. Pasiunea pentru sport i-a unit, iar în timp ce Gabriela este adepta mișcării pentru a se păstra în formă, Silviu este multiplu campion la kickboxing și vicecampion european la Unifight.


La 49 de ani, Mirel Magop se recomandă ca fiind globetrotter și tâmplar. Bărbatul a devenit cunoscut în România după ce și-a descoperit pasiunea pentru mersul pe jos și a pus-o în practică atât în țară, cât și în străinătate. Mai întâi, Mirel Magop a făcut turul României pe jos, apoi a refăcut traseul lui Badea Cârțan până la Roma. Iar dacă pe unii îi recomandă mai ales forma fizică pentru ”Ultimul Trib”, Mirel Magop spune că ar fi greu să îl sperie ceva în Madagascar după ce în ultimii zece ani s-a plimbat prin toată lumea, a dormit în case părăsite și pe sub poduri și a reușit să vadă America de Sud cu doar 130 de dolari în buzunar.


Mezina echipei, Oana Dedeu, 28 de ani, s-a născut în Giurgiu, însă pasiunea pentru dans a făcut-o să se mute în București. Oana a început de la 4 ani să facă gimnastică sportivă la Deva, iar în prezent este dansatoare și acrobat la Circul Metropolitan București.


Silviu Mircescu, 29 de ani, unul dintre cei mai tatuați membri ai echipei, a jucat în ultimii ani în mai multe filme românești și a lansat anul acesta și o piesă alături de Andreea Bălan. Primul tatuaj l-a făcut încă de la 15 ani, este pasionat de sport și, mai ales, de baschet, iar la motocicletă a renunțat după ce a suferit mai multe accidentări.
”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei echipe – una de vedete, una de sportivi și una compusă din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unor experiențe extreme, care le vor pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare echipă va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce echipa câștigătoare va fi cazată într-un resort de lux și va fi răsfățată zilnic, echipa de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde concurenților le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi mâncare și un loc în care să doarmă. În cele din urmă, cea de-a treia echipă va fi sancționată și va trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime.

În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, doi concurenți vor fi nominalizați pentru ”Eliminare” și se vor lupta pentru ca unul dintre ei să rămână în competiție. În etapa finală a show-ului ”Ultimul Trib”, ultimii opt concurenți se vor lupta între ei și doar unul dintre ei va deveni câștigătorul acestui reality show de aventură și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro!


Citește și: EXCLUSIV/ Prizonieri în Iad. Am petrecut o zi la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, printre medici și pacienți (VIDEO)


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News