12 cupluri, adică 24 de participanți vor intra în „Cursa iubirii”. primatv.ro a anunțat acum cine sunt concurenții din primele șase cupluri, un inginer horticol, 2 actori profesionişti, un consultant IT, un agent imobiliar, antreprenori aflaţi la început de drum sau specialişti în fitness şi nutriţie.
Marele premiu al emisiunii „Cursa iubirii” de la Prima TV e în valoare de 15.000 de euro.
ALEX ŞI ANA
Alex are 27 de ani, iar Ana 28 de ani şi sunt din Bucureşti. Povestea lor este inedită deoarece s-au căsătorit după nici 3 luni de relaţie şi au făcut asta în faţa întregii ţări, în cadrul unei emisiuni TV. Se descriu ca un cuplu tânăr care încă se descoperă, acesta fiind şi principalul motiv pentru care au intrat în Cursa iubirii.
GABRIEL ŞI ANCA
Gabriel este un tânăr de 28 de ani, inginer horticol la bază, şi vine din Buzău. Partenera lui, Anca, are 24 de ani, este din Constanţa şi lucrează în call center. Sunt împreună de 3 ani jumătate deja. S-au cunoscut pe reţelele de socializare şi se pare că prima întâlnire a fost cu succes, pentru că s-au şi mutat împreună imediat.
EDUARD ŞI TANIA
Un cuplu de artişti veritabili, Eduard are 47 de ani, iar Tania – 33 şi ambii sunt actori profesionişti. Sunt căsătoriţi de 7 ani şi au împreună un băieţel minunat. Au venit la Cursa iubirii ca să îşi testeze şi consolideze relaţia.
LUCIAN ŞI SORINA
Lucian are 35 de ani, Sorina – 36 şi, împreună, formează un cuplu de un an. Ambii lucrează în domeniul beauty şi vin de la malul mării, din Mangalia. Consideră că sunt făcuţi unul pentru altul, iar Sorina recunoaşte că niciodată nu a simţit să se comporte atât de frumos cu un alt bărbat. Intră în Cursă pentru premiul cel mare, dar şi pentru a-şi demonstra că sunt făcuţi unul pentru celălalt.
ION ŞI RALUCA
Ion, de 27 de ani, şi Raluca, de 24 de ani, sunt un cuplu de tineri îndrăgostiţi şi chiar căsătoriţi de un an şi 10 luni, după doar 3 luni de când s-au cunoscut. La fel ca Alex şi Ana, au făcut acest pas într-o emisiune TV. Chiar dacă mai sunt neînţelegeri, amândoi îşi doresc să devină o echipă sincronizată şi pregătită pentru orice situaţie. Sunt ambiţioşi şi convinşi că vor fi câştigătorii competiţiei.
ANDREEA (Dede) ŞI ALEXANDRU
Dede şi Alex, ambii de 19 ani, sunt cei mai tineri participanţi, dar ambiţioşi şi hotărâţi să dea tot ce e mai bun din ei, mai ales că amândoi sunt pasionaţi de sporturile extreme şi pline de adrenalină şi sunt foarte competitivi. Se cunosc de un an şi jumătate şi de un an locuiesc împreună în Bucureşti, aşa că au ajuns să se cunoască destul de bine. Ambii îşi doresc să îşi îmbunătăţească comunicarea şi să nu se mai certe atât de des.
Cove, declarații în calitate de prezentator la „Cursa iubirii”
Noul format de la Prima TV va fi prezentat de Cove (Gabriel Coveşeanu), gazda quiz show-ului „Primii câştigă”. „Abia aştept să cunosc cuplurile şi să le ghidez pe drumul spre premiul cel mare. Cursa iubirii e un format unic de televiziune și mă bucur că am fost ales să prezint show-ul acestei toamne de la Prima TV.
Vom avea, cu siguranţă, parte de zâmbete şi de neprevăzut, vom vedea lacrimi de bucurie, dar şi de tristeţe. Telespectatorii vor fi parte din show, îşi vor alege favoriţii şi îi vor susţine în toată competiţia. Ce contează cu adevărat este că la final va câştiga iubirea”, a spus Cove.
Despre „Cursa iubirii”
Cuplurile pleacă în „aventură” prin ţară, iar în acest test vor avea alături un psiholog cu ani mulţi de experienţă în terapia de cuplu. Acesta îi va îndruma şi ajuta să înţelegă cum îşi pot consolida relaţia.
Dacă la final vor demonstra că pot fi o echipă, vor încasa şi premiul de 15.000 de euro şi o vacanţă de o săptămână pe o insulă exotică. În fiecare episod, cuplurile vor fi supuse unor probe eliminatorii care le vor testa rezistenţa fizică, abilitatea de a lucra în echipă, dar şi relaţia de cuplu.