Procurorii susțin că au găsit urme de sânge aparținându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul mașinii polițistului și în mai multe locuri din apartamentul lor, iar una dintre aceste pete are dimensiunea de 50 cm.
Potrivit acestora, „în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care inculpatul Cioacă Constantin Cristian i-a aplicat soției sale, victima Ghinescu Elodia multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.
Anchetatorii mai spun că după și-a omorât soția, Cioacă a ascuns și distrus mijloacele de probă, aruncând într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Brașov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale avocatei, a spălat urmele de sânge de pe pereții din apartamentul în care locuiau, aplicând un strat suplimentar de glet și de vopsea lavabilă.
Copilul se afla în casă în noaptea săvârșirii crimei
Anchetatorii au stabilit că în noaptea săvârșirii infracțiunii, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soți.
Conform procurorilor, „ulterior datei de 2 septembrie 2007, inculpatul a desfășurat o operațiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său și al soției sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relația extraconjugală a victimei și vacanța pe care și-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai. Scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu și deturnarea atenției de la aspectul esențial, respectiv varianta uciderii acesteia de către inculpat. După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007, inculpatul Cioacă Constantin Cristian a anunțat oficial dispariția soției sale”.
Elodia Ghinescu a dispărut în noaptea de 29 spre 30 august 2007, după ce s-ar fi certat cu soţul ei, poliţistul Cristian Cioacă.