În ediția din această săptămână, „leii” vor avea parte de propuneri curajoase, dar și întâlniri cu oameni speciali.
Ciprian Ogarcă, Masterchef România 2014, intră în „Imperiul Leilor” pentru a cere o investiție în businessul pe care l-a dezvoltat în ultimii ani. Alături de acesta vor fi soția și fetița lui.
„Sunt ambasadorul prazului și Masterchef România 2014. Am venit să vă prezint businessul meu: Praz Vegas – o pizzerie cu livrări la domiciliu. Alături de mine e directorul general al firmei: Trabantul, prima mașină cu care am livrat; directorul de marketing: trofeul Masterchef 2014; și talismanul meu norocos – crypto moneda pe care o folosim în Praz Vegas: crypto-prazul.
Nouă, în Oltenia, ni se spune că suntem pui de leu, așa că am vrut să vin în Imperiu ca să-mi cunosc tatăl în afaceri”, le va spune acesta „leilor”.
Jurații „Imperiului Leilor”, despre afacerea lui Ciprian Ogarcă: „E varză toată. Pardon, praz”
Propunerea lui de parteneriere le va stârni curiozitatea
posibililor investitori, care vor dori să înțeleagă ce are el în plus față de
alte business-uri similar.
„De ce este specială? E prima pizza românească, creată în Italia, cu tente americane, făcută la mine în Oltenia” va spune acesta despre ideea lui de a face o pizza în care să introducă praz, cârnați, mici, fasole, varză murată sau alte elemente din gastronomia românească.
„Ciprian, ne-ai prezentat aici o afacere: e varză toată. Pardon, praz!”, îi va spune Dragoș Petrescu după ce va analiza cifrele și planul de business al pizzeriei.