Ciprian a spus încă de când a fost nominalizat să meargă la duel cu Doru, că pentru el este o realizare extraordinară că a reușit să stea două luni în competiție, în condițiile în care nu a făcut niciodată sport de performanță.
”Îmi pare rău că nu am putu face mai mult pentru această frumoasă echipă care s-a dovedit a fi o familie. Abia acum începe viața voastră, ca și familie, ca și grup. Iar noi, mare parte, vom păstra legătura și vom fi apropiați.
Mă bucur că nu am pierdut timpul, am câștigat două luni de zile cu lucruri și oameni fani”, a concluzionat Ciprian în discursul de la final.
Despărțirea de Ciprian a fost una dintre cele mai emoționante din sezonul acesta de la Exatlon. Fetele din echipă nu s-au putut opri din plâns și Iulian Pîtea a fost extrem de îndurerat că prietenul lui părăsește competiție.
Ciprian Silași, tânărul care a renunțat la viața de model pentru muzica populară, a șocat pe toată lumea cu decizia lui. Este considerat unul dintre cei mai sexy bărbați care au urcat pe podium.
Ciprian Silasi este un sibian pasionat de muzica populară, dar care a făcut o carieră și în modeling, fiind unul dintre cei mai apreciați bărbați model din România. De-a lungul anilor el a defilat pe marile podiumuri ale lumii, a apărut în pictoriale, pe coperte de reviste sau pe podiumuri prezentând pentru designeri cunoscuți în toata lumea.
În viața de zi cu zi, Ciprian are o relație cu Diana Romanesse, cea care este și mama băiatului de 8 ani al războinicului și pentru care a ales acesta să participe la Exatlon.
În perioada petrecută la Exatlon, Ciprian a avut și perioade mai puțin faste, când a fost în centrul controverse după conflicte cu colegii de echipă și dispute cu cei din echipa Faimoșilor.
Citește și: