Este o colecție solară, veselă, care cuprinde rochii vaporoase din mătase, voal de mătase dar și borangic, are influențe din folclorul autohton, și are o mare calitate, este purtabilă 24 de ore din 24, piesele vestimentare imaginate și elaborate cu minuțiozitate de Clara pot fi, cu ajutorul unei accesorizări adecvate, purtate atâta ziua, cât și la un eveniment pretențios de seară. Pe lângă colecția de haine, designerul lansează pe Stilago și o colecție de accesorii, sub numele de „English Garden”, care cuprinde pălării de soare și coșuri de plajă. Cu acestă ocazie sugerează împătimitelor de cumpărături online cum să-și accesorizeze ținutele astfel încât să pară, cu mici artificii, de fiecare dată, altele. „N-am crezut niciodată că hainele mele, în care pun dragoste și pasiune, vor ajunge să fie purtate în atât de multe țări. Inițial, când am început să fac rochii, le făceam pentru prietenele mele care m-au încurajat să investesc în această pasiune ascunsa a mea. Acum, după șase ani, pe care mi i-am dedicat integral design-ului vestimentar, în care practic m-am reinventat, eu fiind jurnalist de profesie, am reușit să rup granițele și cred că asta este cea mai mare împlinire a unui designer, să-și vadă hainele purtate de cât mai mulți oameni”, a declarat Clara Rotescu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Viva.ro
Uluitor ce semnifică, de fapt, discul cu model geometric din videoclipurile lui Călin Georgescu. Ce s-a mai observat în fundal contrazice una dintre teoriile politicianului
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
SRI a dezvăluit mecanismul complex prin care Călin Georgescu s-a viralizat pe TikTok, ajungând pe locul 9 mondial în trenduri
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație