În timp ce Gabi Bădălău și-a refăcut viața după despărțire, Claudia Pătrășcanu este în continuare singură. Artista s-a dedicat în totalitate celor doi copii și de carieră, iar din viața amoroasă nu a făcut o prioritate. După despărțirea de tatăl băieților săi, artista mărturisește că nu mai crede în căsătorie și nici nu va mai îmbrăca vreodată rochia de mireasă.
„În căsătorie chiar n-am de ce să mai cred (…) Nu mi-aș mai dori, de ce să mă mai văd cu o verighetă pe deget? Cred că lucrurile funcționează în viața unui om când nu pui presiune și nu te legi de acel act”, a zis Claudia Pătrășcanu într-un interviu, potrivit Spynews.
Procesul de divorț dintre cântăreață și omul de afaceri durează deja de trei ani și încă nu s-a încheiat. Claudia consideră că părinții lui Gabi Bădălău nu își doresc ca acesta să se recăsătorească și ar ține procesul pe loc.
„Eu știu de ce, dar nu vreau să intru în amănunte. Nu știu dacă sunt orgolii sau sunt mai multe aici, ține și de familia lui Gabi. Eu cred că dumnealor nu își dorește ca el să se recăsătorească, iar atunci se ține acest proces până când nu știu…Ce pot să fac eu?”, a spus artista.
„Mă rog pentru el să fie fericit, să aibă o viață frumoasă și să mă lase în pace”
Claudia Pătrășcanu susține că nu are o comunicare foarte bună cu tatăl copiilor ei. Artista susține că Gabi Bădălău o supără de fiecare dată când încearcă să vorbească.
„Ne mai trimitem și mesaje, mai cu supărare, mai cu aprindere, cu flăcări. Nu aveam o comunicare, ne mai blocăm, ce să spunem, dar mă supără de foarte multe ori. Eu îi cunosc de foarte bine caracterul și stilul, de aceea îl las, mă rog pentru el să fie fericit, să aibă o viață frumoasă și să mă lase în pace să fiu și eu fericită și liniștită. Mi se pare normal, acesta e cursul vieții”, a spus Claudia Pătrășcanu.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!