Divorțul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău s-a terminat după ani în care au stat prin tribunale. De asemenea, instanța a decis ca domiciliul copiilor să fie la mama lor. Când păreau că nu mai au motive de ceartă, între cei doi au apărut din nou neînțelegerile.

Artista își acuză fostul soț că o urmărește și că nu o lasă să lucreze pentru cei doi băieți pe care îi au împreună. Claudia susține că Gabi Bădălău a pus două mașini să fie mereu pe urmele ei.

„Era de așteptat din punctul meu de vedere ca cei mici să rămână lângă mine, era normal. Cu timpul mi-am dat seama că orice ar fi încercat să mi se facă, copiii clar trebuiau să rămână lângă mine. Ne-am bucurat foarte mult, ne vedem în continuare de treburile noastre, de viață. Dar deși, din păcate, divorțul s-a terminat, custodia s-a înțeles unde, tot mai sunt situații neplăcute și nu se trece peste, nu știu de ce. Nu cred că se va ajunge la un numitor comun. Având în vedere că am divorțat, sunt urmărită încontinuu. Încontinuu sunt urmărită, din timpul procesului am fost urmărită, dar am zis că urmărește să vadă ce fac, cum fac, n-am înțeles nici acum. Da, ies cu două mașini după mine zilnic de câteva luni buni…”, a spus Claudia Pătrășcanu pentru Spynews.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Cântăreața susține că acest lucru se întâmplă de ceva vreme și este terorizată din această cauză. „Nu m-a interesat să ies, să mai spun, am încercat să vorbesc cu el, i-am explicat să mă lase în pace, să-mi văd de creșterea și liniștea copiilor. Nu mai vreau să merg la poliție, nu mai vreau nimic, vreau doar liniște, dar nu înțelege sub nicio formă. Nu-mi explic de ce în continuare îmi oferă coșmar și mie și copiilor. Nu pot linișită să merg cu ei undeva, că hop unul după mine.

Pe autostradă la fel, n-am voie să muncesc, n-am voie să fac nimic. N-am voie să muncesc pentru copii, n-am voie să-mi văd de viața mea, să fiu fericită, n-am voie să fiu cu nimeni, n-am voie să fac nimic din punctul lui de vedere. Nu-mi explic de ce trimite două mașini după mine. Am înțeles cât a fost procesul, n-a găsit nimic, dar de ce continuă să facă lucrul ăsta. În loc să-l intereseze copiii, se pare că-l interesează de mine în continuare. Nu știu de ce face lucrul acesta”, a mai zis artista.

„Gabi e omul strategiilor”

Claudia Pătrășcanu continuă cu acuzațiile la adresa fostului soț. Ea suține că Gabi Bădălău face multe strategii pentru a o denigra.

„Gabi e omul strategiilor, ca atare gândiți-vă că trei ani de zile a fost învățat să facă strategii cât a putut el. Omul acesta n-a făcut decât să mă denigreze, să-mi facă viața un calvar și să mă chinuie ca pe hoții de cai. Eu n-am inventat nimic și s-a văzut, n-am făcut decât să mă ocup de creșterea copiilor, ca atare sunt lângă mine, n-am făcut decât să fiu alături de ei și voi fi toată viața, până când voi închide ochii, așa mi se pare normal. Eu nu sunt genul de părinte care se bate cu pumnul în piept și nu întreb de sănătatea lor”, a mai zis Claudia Pătrășcanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News