În timp ce mulți părinți consideră că dacă le oferă chiar totul copiilor, aceștia vor ajunge răzgâiați, Claudia Pavel este de altă părere. Faptul că nu-i interzice nimic lui Noah și îl sprinijină în absolut orice situație, o face să creadă că micuțul va căpăta încredere în sine. Această metodă a adoptat-o de la mama ei.„Mama a zis „DA” tot timpul. Și mie. Deci lui Noah nu are cum să-i refuze nimic. Ea mereu mi-a spus că sunt cea mai frumoasă, cea mai talentată, cea mai extraordinară, eu am dreptate mereu, restul sunt proști. Mă lăsa să ies la club, să am prieten. Am cea mai bună mamă de pe Pământul ăsta pentru că m-a învățat să am încredere în mine. Dacă mama mea nu m-ar fi crescut așa cum m-a crescut, probabil că nu aș fi putut niciodată să fac meseria asta în care avem de-aface cu rejectarea în fiecare zi. Că vorbim de casting-uri, de piese care poate nu au succes. Este o meserie pe care în primul rând trebuie să o iubești și în care trebuie să fii foarte sigur pe tine pentru că altfel poți claca”, ne-a spus Claudia.
Mama Claudiei Pavel și-ar fi dorit ca ea să devină medic
Deși în sufletul ei, mama Claudiei și-ar fi dorit ca bruneta să devină medic sau să aibă o cu totul altă meserie, a susținut-o necondiționat în demersul ei de a devenit artistă. „Probabil că și mama ar fi preferat să fiu doctor, însă eu am cântat înainte să vorbesc. Adică a fost atât de clar ce urma să fac în viață. Singurul lucru pe care l-am zis mereu, nu a fost că vreau să mă fac doctor, polițist sau altceva, a fost că vreau cântăreață și actriță”, ne-a mai spus cântăreața.
VIDEO: Cosmin Nistor
FOTO: Dumitru Angelescu
CITEȘTE ȘI:
VIDEO/ Ultima fiță în materie de aranjamente florale. Trandafiri “nemuritori”, prizonieri în glob de sticlă
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!