”Este inelul pe care mi l-am dorit. Piatra de la inel este de la inelul cu care tatăl iubitului meu cerut-o de soţie pe viitoarea mea soacră”, a mărturisit cântăreaţa, pentru emisiunea ”Teo Show”, de la Kanal D.
Cu toate acestea, Claudia spune că nu se grăbeşte să se mărite şi nu au stabilit o dată pentru nuntă.
”O să vină şi nunta… În capul meu, eu sunt căsătorită, şi el la fel. Avem un copil împreună, dovadă de iubire mai mare nu există”, a mai spus artista.
Solista spune că de când a devenit mamă este în culmea fericirii.
”A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Superbă! Să ai un copil este cel mai frumos lucru din lume. Cred că orice mamă spune asta… În fiecare zi, când îl văd, atât de bun, de inteligent şi de frumos… Seamănă cu mine”, a adăugat Claudia Pavel.
Foto: Captură video Kanal D
Cântăreaţa s-a stabilit în SUA, în urmă cu câţi va ani, împreună cu sora ei, Paula. Acolo l-a cunoscut pe logodnicul ei, Jeremy Lewis, despre care nu spune prea multe, doar că este un fost baschetbalist, actual om de afaceri.
Băieţelul lor s-a născut în anul 2012 şi a fost botezat Noah Mihail, la catedrala ortodoxă greacă Sfânta Sophia din Los Angeles, naş fiind chiar sora cântăreţei, Paula Pavel.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!