Claudiu şi Coca au emoţii mari pentru emisiunea lor matinală, care îşi va înceta difuzarea pe 29 mai, odată cu suspendarea postului OTV: “Of, iar rămânem şomeri! Avem însă o chestie rară în sânge: loialitatea. Suntem din 2000 la OTV şi murim pe metereze, deşi mulţi ne consideră proşti. Ne-au mai închis o dată şi am revenit! Nu ştiu ce vom face între timp, dacă vrea vreun telespectator să ne ia acasă, îi vom face emisiunea în sufragerie, ca să nu ne ieşim din mână”, ne-a declarat Claudiu. Sunt şanse, deşi nu foarte mari, ca matinalul să fie difuzat de DDTV, televiziune patronată tot de Dan Diaconescu, numai că la înfiinţarea acelui post a fost depusă o grilă de programe în care emisiunea “Zori de zi” nu figurează.

Urmărește-ne pe Google News