Unii se nasc cu actoria în sânge, alții descoperă pe măsură ce cresc că sunt atrași de scenă. Claudiu Istodor face parte din cea de-a doua categorie.
“Chemare nu a fost, pur și simplu a fost un interes, voiam să fac această
meserie. Am aflat pe la vreo 15-16 ani că este o școală care studiază așa ceva
și că aș putea să merg să dau un examen. Am mers prin clasa a X-a sau a XI-a la
Școala Populară de Artă din Timișoara, unde era un domn Emil Josan, un om
foarte în vârstă, care făcuse școala la Viena, după aceea el a făcut teatrul
din Cluj, din Timișoara. Am avut o întâlnire foarte importantă cu el, mi-a dat
primul brânci”, a declarat, pentru Libertatea, Claudiu Istodor, actor care
poate fi urmărit în serialul “Sacrificiul” de la Antena 1.
S-a pregătit pentru admitere cu un cântăreț
Pentru admiterea la facultate, Claudiu Istodor a părăsit orașul natal,
Timișoara. “Am venit în București, am stat vreo lună, am făcut o pregătire cu
Sergiu Cioiu, un cântăreț foarte apreciat. M-a învățat să spun niște poezii, am
mers la admitere, am căzut, după care al doilea an am dat examen iar și am
reușit pe unul dintre puținele locuri. După aceea, ușor, ușor, m-am descoperit.
Am fost la clasa doamnei Sanda Manu. Pot spune că era dură, exigentă, cerea
rigurozitate în munca noastră”, ne-a povestit partenerul Maiei Morgenstern despre
începuturile sale în actorie.