Aceștia au povestit despre cea mai grea perioadă prin care au trecut ca și cuplu, atunci când au fost nevioți să stea departe unul de altul.

„Ce nu o să pot să uit vreodată în viața mea este sentimentul și momentul în care a venit Edi în Chișinău după 5 luni în care am stat la distanță, în pandemie. A fost cred cea mai lungă așteptare pe care am avut-o, aveam impresia că nu se mai termină ziua aia.

Nu dorim la nimeni să treacă prin chestia asta. Să nu treacă prin distanța prin care am trecut noi, în sensul în care noi nu știam ce se întâmplă.

32316222012165099859400706178449955532696844nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Am avut o situație…noi eram împreună din februarie și în martie s-a dat lockdown, pur și simplu. A fost cea mai mare provocare. Eu eram la ai mei acasă la Chișinău, la școală, el era la București.

Nimeni nu știa cât o să dureze, ce o să se întâmple mai departe, era o nebuloasă totală. Ba se închideau granițele, ba se deschideau și tot așa. Asta a ținut vreo 5 luni de zile. În iulie abia s-au deschis granițele, s-a mai liniștit treaba cu carantina, cu restricțiile și el putea să vină în țară”, a declarat Cleopatra Stratan, potrivit Wowbiz.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

Cleopatra Stratan și Edward Sanda încă primesc întrebarea despre copil. De fiecare dată sunt sinceri cu privire la acest subiect.

„Dacă m-aș duce acum la tata să îi spun că sunt însărcinată, cred că s-ar bucura, bineînțeles. Părinții mei și părinții lui abia așteaptă. Știu și ei că așteaptă, dar nu pun presiune pe noi în sensul în care să-l facem acum. Ne dorim copil, dar nu acum, nu e ăsta scopul. Intenționăm să ne luăm o casă și să ne ocupăm de planurile profesionale”, a mărturisit Cleopatra Stratan, la WOWnews.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Observatornews.ro
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI