„Ne dorim foarte mult să plecăm din nou la Paris, urmează să împlinesc 20 de ani în octombrie. Fac și eu două decenii și vreau să mergem la Paris din nou. Mi-a plăcut foarte mult Parisul și vreau să îl vizitez din nou. A rămas un loc special pentru mine. Pe lângă asta, nu știm dacă o să mai apucăm până la finalul anului să mai mergem într-o vacanță.

Pregătim multe proiecte și cadouri pentru urmăritorii noștri, muzicale, bineînțeles. Urmează să lansăm ceva nou în colecția noastră de haine.

27610912450575802176590678992747979351631920nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmează să lansăm piese, chiar soțul meu lansează mâine cu prietenul nostru, Vijay”, a spus Cleopatra Stratan pentru Ego.

Vara aceasta, cei doi au avut de susținut concerte în mai multe locuri din țară, așa că au petrecut mai mult pe drumuri. Cu toate astea, ei au reușit să îmbine utilul cu plăcutul.

„Am încercat să ne și distrăm la un eveniment, două, la o lansare, la o emisiune, am mai avut apariții așa, dar am alergat toată țara cu concertele, mai ales el, el a fost cu maratonul”, a spus Cleopatra Stratan.

Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie
Recomandări

„Eu am stat puțin, ce e drept, vara aceasta acasă. Dar mă bucur, pentru că am avut activitate, am făcut ce îmi place, am dat și am primit energie de la oameni și asta a contat cel mai mult”, a adăugat Edward Sanda.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Știrileprotv.ro
Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Viva.ro

Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Libertateapentrufemei.ro
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
FANATIK.RO

Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
GSP.RO

Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului

Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro

O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Financiarul.ro
O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Observatornews.ro
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI