„Cu mare tristeţe, eu şi fratele meu John anunţăm trecerea în nefiinţă a mamei noastre, Nancy Dow. Avea 79 de ani şi a murit în pace, înconjurată de familie şi prieteni, după ce a suferit o perioadă lungă de timp. Vă rugăm să respectaţi intimitatea familiei noastre, în timp ce deplângem pierderea suferită„, a declarat actriţa americană pentru revista People.
Fostul model Nancy a suferit o serie de accidente vasculare cerebrale în urma cărora şi-a pierdut abilitatea de a vorbi şi a merge. Potrivit revistei In Touch, Jennifer Aniston nu avea o relaţie foarte bună cu mama ei. În ultimii cinci ani, ea şi-a văzut mama o singură dată, luna trecută, când a aflat că este bolnavă.
Jennifer a încetat să mai vorbească cu mama sa după ce aceasta şi-a publicat cartea „From Mother And Daughter To Friends: A Memoir/ De la mamă şi fiică la prietene: O memorie”, în anul 1999. Actriţa a fost furioasă din cauza dezvăluirilor făcute de Nancy în carte, fapt ce a distrus relaţia dintre cele două.
Jennifer este singura fiică a cuplului Nancy şi John Aniston, care au fost căsătoriţi între 1965 – 1980. Anterior acestui mariaj, Dow a avut o căsnicie cu Jack Melick. Cei doi au împreună un băiat, numit John T. Melick III, care în prezent este director în Los Angeles.