Coadă mare ieri, 4 mai, la o șaormerie din Călărași unde a apărut cântărețul Dorian Popa, transmite canalsud.ro. Copii și adulți s-au înghesuit să îl vadă pe artist în carne și oase, să facă o poză cu el, dar și să primească gratis o șaorma de la fast-food-ul pe care cântărețul îl promovează.

Dorian Popa, care e de multă vreme imaginea unui brand cunoscut de șaorma, a făcut atmosferă în Călărași, alături de miile de călărășeni care au mers să îl vadă. „Superbă primirea, nu vreau să sune arogant, dar îmi doream și mă așteptam, pentru că nu ne dezicem de același lucru la fiecare deschidere, shorma gratis pentru toată lumea.

Toți cei de aici să muncească și să creadă în visul lor”, a transmis cântărețul, entuziasmat că atâția oameni au mers să îl vadă la deschiderea șaormeriei.

În imaginile surprinse de cântăreț și postate pe Instagram se poate vedea o coadă mare în fața fast-food-ului din Călărași, atât pe o parte a drumului, cât și pe alta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Și pe Facebook au circulat clipuri video cu apariția în Călărași a lui Dorian Popa. „Băi, e Dorian Popa acolo?”, se aude într-un videoclip postat pe pagina de Facebook Obiectiv de Călărași.

Și în septembrie 2022, Dorian Popa a mers la deschiderea unei șaormerii din același lanț, dar în sectorul 2 din București. A dat șaorma gratis, iar promoția anunțată de el a strâns sute de oameni.

Cum arată șaorma preferată a lui Dorian Popa

Într-un filmuleţ postat pe TikTok, Dorian le-a explicat oamenilor cum e şaorma făcută de el.

@ionutchirila36 #dorianpopa #hatz #shaormeriabaneasa #fy #shaorme #gratis ♬ sunet original - Ionut Chirila

Vlogger, compozitor, dansator, cântăreț și actor, Dorian Popa a transformat porecla Hâtz într-un adevărat brand. Chiar și cartierul de vile pe care îl ridică la Domnești poartă acest nume. În urmă cu mai bine de un an, cântărețul a solicitat schimbarea prenumelui, astfel încât în buletin să fie adăugată și porecla.

 
 

Urmărește-ne pe Google News