În ultimii ani, Codin Maticiuc și-a dedicat timpul actelor de caritate, în ceea ce privește studiile, vedeta a recunoscut că nu a fost niciodată un intelectual.
Codin a povestit că a avut parte de un tratament dur din partea părinților săi, care au aplicat și metode mai puțin plăcute pentru a-l face să se concentreze asupra studiilor.
„Am avut tot timpul momente de rebeliune. În primul și-n primul rând, părinții mei n-au reușit niciodată să mă facă să învăț. Nu știu de ce, nu mi-a plăcut școala, cartea, efectiv, în sensul ei propriu, ăla clar în care trebuie să înveți și să iei note bune, n-am putut niciodată.
Au încercat și cu bine, și cu rău, adică m-au și bătut, m-au și amenințat, mi-au luat cablul de la calculator, îmi puneau lacăt pe telefon, că aveam telefon din ăla cu disc și-mi puneau lacăt să nu sun, să-mi fac temele și, bă, n-au reușit!
Țin minte că tata, săracu, atunci când venea la școală – la liceu nu mai venea mama, îl trimitea pe tata: „Fă-ți timp, nenorocitule, du-te să vezi ce face animalu ăla! – nu că găsea toate nenorocirile, tot ce mi se întâmpla acolo cu note proaste și absențe, dar nu mă găsea la școală”, a declarat Codin Maticiuc, conform Viva.ro.
Codin Maticiuc, despre fiica lui
Codin Maticiuc este mereu impresionat de vorbele fiicei sale, Smaranda, în vârstă de 4 ani și 10 luni. Actorul din serialul „Clanul” și „Miami Bici” are două fetițe din relația cu Ana Pandeli.
Actorul din celebrul serial „Clanul” a dezvăluit că a fost profund impresionat de reacția Smarandei în timp ce aceasta se uita la un film de animație.
„Smaranda în timp ce se uită la o animație în care niște umbre înfricoșătoare lucrau pentru un personaj negativ: «Recunosc, nu-mi place cum arată creatura aia, dar dacă m-ar sluji una, mi-ar plăcea» 4 ani și 10 luni”, a scris Codin Maticiuc pe una dintre rețelele de socializare.
Actorul din „Miami Bici” obișnuiește să împărtășească cu fanii săi povești despre fiica lui cea mare, Smaranda, care de fiecare dată reușește să-l surprindă cu replicile sale.