Cel de-al patrulea și ultimul sezon al serialului VLAD ține telespectatorii cu sufletul la gură în fiecare luni seara, de la ora 21:30. Întorsăturile de situație, noile personaje care au dat calculele peste cap și firul narativ al poveștii au demonstrat că totul este mai aproape de nota finală de plată! În acest univers spectaculos revine, după apariția din primul sezon, Codin Maticiuc!
„Acum că am intrat pe culoarul final și ne apropiem cu pași siguri spre deznodământ, personajele noastre titulare sunt într-o luptă de care pe care, toți împotriva a toți, fiecare pentru el, pentru adevărul lui/ei.
În această luptă apar aliați-surpriză, fie personaje noi care vor modifica fundamental sfârșitul, fie personaje care în trecut au avut o pondere mai mică, dar care acum sunt în stare să răstoarne buturuga mare.
În ultima categorie se găsește și Bulgaru, jucător de poker, milionar și om care le încurcă și descurcă pe toate”, spune producătorul Anghel Damian.
Până să-l revedem de luni seară în acest rol, Codin declară: „Perioada filmărilor a fost una extrem de interesantă deoarece este primul meu proiect de acest gen. Până acum am făcut doar film de lungmetraj, iar experiența într-un serial de televiziune a fost extrem de ofertantă.
M-am bucurat să mă adresez și acestui tip de public. Am avut ocazia să fiu cu prieteni alături de care am mai lucrat, precum Jesus del Cerro (Miami Bici), Anghel Damian, Monica Bîrlădeanu (în filmul Faci sau Taci), Olimpia Melinte (a jucat în primul film produs de mine). A fost foarte fun și m-am bucurat să joc în primul meu serial.”