La fel cum s-a întâmplat și la sarcina cu Smaranda, Ana Pandeli a ales să nască în Statele Unite ale Americii. Codin Maticiuc i-a fost alături tot timpul, iar toată familia a călătorit peste Ocean ca să o vadă pe Ilinca.
„Suntem toți bine și ne bucurăm că suntem toți împreună. Mămica e bine, deși stă cu toți trei acum. Am avut emoții mari. Parcă mai mari ca prima dată”, a declarat actorul din serialul „Clanul”, pentru Fanatik.
Ana Pandeli a adus pe lume cel de-al treilea copil, al doilea împreună cu Codin Maticiuc. Iubita actorului mai are un băiat, Dan, dintr-o relație anterioară, dar pe care Codin îl numește „fiul meu”.
„Ziua cu fata mică în brațe la spital, seara acasă sculptez dovleci pentru fata cea mare. Dacă mă vede Dana Budeanu m-am nenorocit”, a mai scris actorul pe una dintre rețelele de socializare.
Codin Maticiuc, mesaj emoționant înainte de a o cunoaște pe Ilinca
„Nostradamus
Ți-ai imaginat vreodată cum e să îți cunoști măcar o mică parte din viitor? Să știi cu siguranță ziua în care vei cunoște o persoană care îți va schimba viața? Care îți va modifica prioritățile, modul de a gândi, felul în care te raportezi la viață? Te-ai gândit vreodată cum ar fi să știi exact care este ziua în care vei cunoaște dragostea? Să mergi la culcare în noaptea dinainte cu acest gând: mâine. Mâine totul va fi diferit. De mâine mi se modifică întreaga structură celulară. Mâine sunt altul.
M-am gândit la toate astea înainte să se nască Smaranda. Cum e să știi exact ziua în care o să întâlnești cea mai importantă persoană din viața ta. Da, bro, uite, ce să fac, bine pe acasă. Peste trei zile o s-o întâlnesc pe una pentru care te voi ucide fără să stau pe gânduri ca s-o fac fericită. Tu ce faci, bro?”.
„Câteva lucruri au fost chiar peste așteptări la Smaranda. Să fiu primul care a văzut-o și mai ales primul care a ținut-o de mână. Când au dus-o în altă cameră în timp ce pe mamă o coseau, m-au lăsat să stau cu ea. Doar noi doi. Și ne-am ținut de mână și am știut c-o s-o țin mereu.
Am știut dinainte că o s-o iubesc. Nu am știut însă că voi fi total îndrăgostit de ea. Efectiv îndrăgostit ca de o domnișoară. Sunt mândru când râde la glumele mele, fâstâcit când mă pomenește, topit când mă atinge. Ca o dragoste de liceu. Tot ce-mi doresc este să mă bage puțin în seamă.
Alt lucru este că nu am realizat că-mi poate fi și călcâiul lui Ahile. N-am știut că mai există feluri în care poate să doară, total noi și crunte. N-am știut că mă pot nărui din lacrima altuia. Acum știu tot: dragostea ca în povești, pasiunea nestăvilită și tot ce e mai sfânt pe lume vine să mă întâlnească în câteva zile. Vine să-mi arate că nu sunt dragon cu mai multe capete așa cum credeam, ci unul cu mai multe inimi. Vine să salveze lumea sau măcar țara, alături de sora și fratele ei. Vine Ilinca Maticiuc”, a scris Codin Maticiuc pe contul de socializare.