Codin Maticiuc nu s-a putut abține și a povestit pe internet de mizeria din camera pe care a închiriat-o. Afaceristului nu i-a venit să creadă atunci când a văzut insectele, care-i invadaseră camera.
„Beach, Please din POV-ul meu. Am ajuns și eu la deja faimosul festival din Costinești. Prima dată, recunosc, dar nu aveam efectiv cum să ratez Rick Ross, Wiz Khalifa și Travis Scott dintr-un singur foc. M-am cazat, inspirat și nu prea, (…) în capătul celălalt al stațiunii. Inspirat pentru că fac 35 de minute dus, 35 de minute întors până în festival pe jos.
Neinspirat pentru că arată execrabil camerele. Perdele murdare de pete vișinii și lipsă pe alocuri, coropișnițe pe care doar în Africa le-am mai văzut care apar sau când stingi lumina sau când dai drumul la apă să curgă și miros de stătut și igrasie”, a scris Codin pe Facebook.
Deși a avut o experientă neplăcută cu cazarea, Codin a fost încântat de festival și de artiștii care au urcat pe scenă.
„Festivalul în sine un FENOMEN. Woodstock curat din toate punctele de vedere. Felicitări Selly și conducerea Global! Probleme? Au fost, am auzit și de simțit le-am simțit doar pe cele de acces, dar totuși vorbim de o stațiune cu infrastructură zero, care ar trebui să le facă statui acestor băieți în fața primăriei.
Artiștii au venit însă, au performat, incidente aproape zero, ultra VIP-ul de la Nuba impecabil. Rick Ross m-a uns pe inimă cu ale sale «All I do is win» și «BMF» care mi-au amintit de zilele mele de burlăcie la Miami. Wiz Khalifa la fel, piele de găină la «See you again», când toată lumea a aprins luminile din dotare. «We dem boyz» și «Black and Yellow» au fost piesele pe care le-am urlat din toți bojogii ca în tinerețile mele zbuciumate.
SixNine ăla nu a fost și nu va fi pe vibe-ul meu, în schimb Velea super show as always. Incendiar băiatul ăsta. Ștefania la fel, o veritabilă Anitta autohtonă.
Apreciez Poliția Română, DIICOT și antidrog că își fac treaba însă arestarea lui Wiz Khalifa mi se pare doar un marketing cheap de genul «nimeni n-o să mai fie drogat pe litoral». Nu știu dacă vânătoarea de artiști este soluția și nu vânătoarea”, se arată în postarea făcută de Codin Maticiuc, pe Facebook.