Astăzi, 24 noiembrie, cartea biografică a lui Nuțu Cămătaru, „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”, scrisă de Codin Maticiuc apare pe piață. Acesta nu se oprește aici, are de gând să lanseze și un film pe același subiect. Nu știe însă când o să se apuce de producția propriu-zisă a acestui proiect, însă l-a ales pe actorul principal.

Codin Maticiuc și Mihai Bendeac sunt foarte buni prieteni, se pare că s-au consultat pe acest subiect, iar Bendeac va juca rolul interlopului Ion Balint, cunoscut drept Nuțu Cămătaru. „Am vorbit, principial, așa i-am zis: «Băi, te văd un Nuțu tânăr». Și mi-a spus că i-ar plăcea, i se pare challenging un asemenea personaj”, a spus Codin Maticiuc pentru Fanatik.

„În principiu, Bendeac a acceptat”, a mai completat autorul biografiei lui Nuțu Cămătaru.

După carte, Codin Maticiuc va realiza și un film despre Nuțu Cămătaru. A stabilit cine va juca rolul principal: „Bendeac a acceptat”

Până la marele film despre Nuțu Cămătaru, Codin Maticiuc a anunțat că a mai lucrat la un proiect video despre interlop. Este vorba despre „Familia e familie, clanul e clan”. Urmează să îl publice curând pe YouTube. „Mai am un film. Este cu nume, prenume, subiect și predicat. Îl lansez când ajung la 50k abonați așa că dacă îl vedeți pe asta și credeți ca merită, dați un subscribe”, a spus Maticiuc pentru aceeași sursă.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„5 ani de când am intrat în lumea lui Nuțu Cămătaru”

Pe Facebook, Codin Maticiuc și-a prezentat cartea despre Nuțu Cămătaru. „Aceasta este cartea mea. O carte la care am lucrat în ultimii 5 ani. Am realizat că este un subiect prin 2014 când, aflându-mă la Miami, pe prima pagină a ziarului Miami Herald era Nuțu Cămătaru. Abia în 2017 am găsit o cunoștință comună care m-a dus la Nuțu. Am reușit să-l conving să mă lase să îi aflu povestea”, a dezvăluit Codin Maticiuc în mediul online.

Totodată, el a și explicat cum a reușit să scrie o carte despre unul dintre cei mai cunoscuți interlopi ai României. Timp de cinci ani, Codin Maticiuc a stat alături de Nuțu Cămătaru, după ce acesta și-a dat acordul, l-a primit chiar și în familia lui. „5 ani am stat pe lângă el, de la nunți și petreceri până la închisori. Am fost cu el să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie pe atunci, l-am însoțit la Curtea Supremă unde a fost și condamnat. L-am vizitat la Jilava, penitenciarul din Ploiești și la cel din Găești. Am văzut și condițiile generale din penitenciare, dar și cele speciale pentru clanuri și îndeosebi pentru «Inamicul Public Numărul Unu».

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

5 ani. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotrivă anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina că există, narate cu lux de amănunte de liderul clanului Cămătaru”, a mai povestit Codin Maticiuc în postarea lui de pe Facebook.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI