Vedeta Prima TV şi artistul s-au cununat religios la Mânăstirea Caşin, ceremonia fiind oficiată de trei preoţi. Lăcaşul nu a fost ales la întâmplare, acolo fiind botezaţi toţi cei patru copii: David, Sarah, Noah şi Ava Stephanie. Mireasa Anca Serea a impresionat, ea reuşind să îşi găsească rochia pe ultima sută de metri.
“Nu e chiar o rochie de mireasă, e frumoasă, mă caracterizează şi e făcută de prietena mea”, ne-a spus ea.
Anca a fost condusă la altar de cei doi fii, în timp ce fetele au avut rolul de domnişoare de onoare. Cuplul a avut alături familia şi prietenii. Emoţionată şi totodată fericită, mama mirelui ne-a oferit, în exclusivitate, declaraţii despre coincidenţa dintre acest fericit eveniment şi un altul din viaţa ei.
“Mă bucur că Adrian şi Anca s-au căsătorit! Să se iubească, să se înţeleagă şi să se respecte unul pe celălalt! Ei s-au căsătorit pe 8 noiembrie, iar eu pe 9 noiembrie aş fi împlinit 40 de ani de la cununia religioasă. Nu au legătură între ele aceste evenimente, a fost pur şi simplu o coincidenţă”, a declarat, pentru Libertatea, Aurelia Sînă.
Soţul ei însă s-a stins acum şase ani şi nu a apucat să-şi vadă fiul mire.
Şi-a lăsat fiul în grija celuilalt fiu
La rându-i, mama Ancăi Serea ne-a mărturisit: “Nu am sfătuit-o să-l calce ea prima pe picior, consider că la ei nu este cazul de aşa ceva, în căsnicia lor există echilibru”.
Fiul cel mare al vedetei TV, David, era şi el foarte bucuros pentru mama sa, mai ales că-l consideră tată de mult timp pe Adi. Înainte de slujbă, David a avut grijă de frăţiorul său, care adormise în maşină fix când mirele, care întârziase deja, se grăbea să intre în biserică.
“Eu şi Noah am stat astăzi toată ziua cu tata. Nu am văzut rochia mamei înainte”, a spus băiatul Ancăi.
În ceea ce o priveşte pe vedeta TV, ea a venit separat, cu o altă maşină, la câteva minute după Adi Sînă. “Am avut emoţii foarte mari”, a declarat ea la final.
După ceremonia religioasă, mirii au celebrat nunta la un restaurant de lux, alături de invitaţii lor, aproximativ 100 de persoane.
Şi-au asumat, în sfârşit, relaţia
Surpriză pe finalul ceremoniei religioase, atunci când şi-a făcut apariţia şi colega de scenă a lui Adi Sînă, nimeni alta decât Lidia Buble. Aceasta a venit şi a intrat în biserică ţinându-se de mână cu matinalul Antenei 1, Răzvan Simion!
Cu alte cuvinte, cei doi şi-au asumat, în sfârşit, relaţia, apărând pentru prima oară în public în calitate de iubiţi. Asta după ce, până acum, nici unul dintre ei nu a confirmat faptul că sunt împreună. Lidia şi Răzvan au plecat apoi tot împreună, cu maşina în care venise Adi Sînă, la restaurant.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!