Fumătoare înrăită, Delia s-a filmat la repetiții, în timp ce fuma țigara electronică, după care a făcut același gest și pe scenă în timp ce susținea concertul propriu-zis. Gestul a fost considerat unul nonconformist de unii și deranjant de alții.

Delia Matache este una dintre artistele care nu numai că recunoaște că fumează foarte mult, dar susține că nu are de gând să renunțe la acest viciu. Mai mult, artista este convinsă că tutunul a ajutat-o extrem de mult în carieră. „Fumez destul de mult, dar asta nu m-a afectat până acum, ba chiar m-a ajutat. Timbrul meu vocal s-a îmbunătățit datorită tutunului. Pot să cânt orice. Îmi place enorm vocea mea ușor răgușită”, a declarat Delia, în urmă cu ceva timp, completând că nu va renunța la țigări.

La spectacolul de duminică seara au asistat și mai multe vedete de la noi, printre care Cristina Cioran, Adelina Pestrițu, Giulia, Sore.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Delia a fost aleasă chiar de staff-ul Rihannei să cânte în deschiderea concertului pe care vedeta internațională îl susține la București. Totuși, la fel ca la marile concerte, unde în evidență este scos artistul-vedetă, Delia a avut și ea multe restricții. ”Așa se procedează la marile concerte. Nu avem voie să pregătim prea mult, iar limitări vor fi și la opening-act. Nu putem folosi toată scena, tot sunetul, toate luminile, toate ecranele. Deci nu vom avea grafică, lumini, etc. Vom avea însă o întâlnire cu stage managerul ei pentru a stabili aceste amănunte, sper ca totul să iasă cât mai bine”, ne-a mărturisit o persoană din echipa artistei, înainte de show.

Show-ul Deliei a durat aproximativ 30 de minute. Vedeta noastră nu a renunța la niciunul dintre concertele pe care le-a avut înainte. ”Pentru mine, Rihanna este un simbol al libertății. Se vede prin tot ce cântă, cum se îmbracă, cum se comportă că e, pe lângă un artist adevărat, o voce a generației noastre. Și când spun voce, nu mă refer doar la calitățile vocale, ci și la modul în care a reușit și reușește în continuare să influențeze milioane de oameni cu spiritul ei liber și frumos. Mă simt onorată să cânt în deschiderea concertului ei!”, a mărturisit jurata de la ”X Factor” imediat ce a aflat că ea a fost aleasa Rihannei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News