Concertul cunoscutului DJ olandez, programat pentru luna septembrie, în Piața Constituției din București, a fost anulat, au confirmat organizatorii pentru Libertatea.
Armin van Buuren, unul dintre cei mai renumiți DJ și producători la nivel mondial, urma să susțină, pe 24 septembrie, un show în Piața Constituției din București, în cadrul evenimentului Sound of Bucharest, aflat la prima ediție.
Concertul trebuia să aibă loc pe 25 septembrie 2021, dar a fost reprogramat pentru septembrie 2022, din cauza restricțiilor anunțate de autorități atunci, din cauza pandemiei de COVID-19. Acum, organizatorii au anunțat că spectacolul nu va mai avea loc din cauza „contextului economic nefavorabil și impactului resimțit la nivel global”.
„Din păcate, show-ul Sound of Bucharest, care trebuia să aibă loc anul acesta, pe 24 septembrie, este anulat.
Nesiguranțele cu care ne confruntăm și toate schimbările de natură economică din ultima perioadă ne împiedică să continuăm organizarea show-ului la standardele pe care ni le doream, cu intrarea liberă, așa cum era era programat inițial”, au transmis organizatorii astăzi, 31 august.
Până acum, Armin van Buuren nu a făcut nicio declarație despre concertul lui anulat de la București. DJ-ul a ajuns pentru prima dată în România acum 19 ani. Într-un interviu pentru Libertatea, el spunea: „Am o mulțime de fani incredibili din România și m-am bucurat din plin de fiecare set pe care l-am mixat aici”.