„Cum nimeni nu ar fi stat cu geaca în club, organizatorii au decis să anuleze evenimentul în ultimul moment. Lucruri de genul acesta sunt inerente şi chiar nu depind de nimeni, astfel că nu m-am supărat. Sper că nu i-am dezamăgit pe cele peste 2000 de persoane care urmau să petreacă alături de mine luni seară”, declară Ellie White.
Pentru că prezenţa lui Ellie White a stârnit mare interes în oraşul italian, mai ales printre militarii americani ai unei baze NATO, concertul a fost reprogramat pentru luna februarie.
„Ştiu de la organizatori că peste jumătate din cei care cumpăraseră bilete sunt soldaţii americani de la o bază NATO, situată chiar în apropierea oraşului. Piesele mele se ascultă deja în Italia, pe tot mai multe posturi de radio, iar faptul că am şi admiratori americani mă bucură foarte mult. Am rămas în relaţii bune cu organizatorii şi am decis să reprogramăm concertul pentru luna februarie”, mai spune Ellie White.
Anularea show-ului i-a dat ocazia lui Ellie White să-şi facă ultimele cumpărături de Crăciun.
“Am prins un mall deschis şi pierdut timpul la shopping. Nu prea avusesem eu timp să cumpăr cadouri de Crăciun pentru cei dragi, iar cu această ocazie am colindat magazinele şi am găsit câteva lucruri deosebite”, mai spune Ellie White.