Schimbări neașteptate au loc la Survivor All Stars, în episodul patru. Într-un promo difuzat la Pro TV, televiziunea dezvăluie că noi concurenți vor intra în competiție la probele din Republica Dominicană.
„Noi concurenți”, e anunțul făcut de Pro TV. „Nu cred”, se aud spunând vechii concurenți, la vederea celor noi, care nu au fost dezvăluiți oficial până acum. Cu toate acestea, Gândul scrie că unul dintre concurenții noi de la Survivor All Stars este Cătălin Zmărăndescu.
Aceeași publicație scrie că al doilea concurent care intră la Survivor All Stars e Sorin Pușcașu, care a participat la sezonul al doilea Survivor România.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Conform Cancan, nu doar băieți vor intra la Survivor All Stars, ci și două fete. Ar fi vorba despre Elena Marin în echipa Faimoșilor și Alexandra Ciomag în echipa Războinicilor. Rămâne însă de văzut dacă aceste zvonuri se vor adeveri sau dacă alți concurenți noi vor intra în competiția din Republica Dominicană.
Elena Ionescu a plecat de la Survivor All Stars
Se pare că drumul în competiția Survivor All Stars s-a încheiat pentru Elena Ionescu. Cântăreața, care a făcut parte din echipa Faimoșilor, a ajuns deja acasă, în România. Ea a venit în același avion cu Andreea Tonciu, concurenta care a fost eliminată săptămâna aceasta, după un duel cu Roxana Nemeș în Republica Dominicană.
Momentan nu se știe dacă Elena Ionescu a fost eliminată de la Survivor All Stars sau dacă ea a dorit să plece acasă. Cântăreața nu avea probleme medicale și nici nu a fost nominalizată pentru eliminare. Săptămâna următoare, telespectatorii vor afla ce s-a întâmplat cu Elena Ionescu urmărind la PRO TV marți, miercuri și joi, de la ora 21.30, Survivor All Stars.
Cert e că Andreea Tonciu și Elena Ionescu s-au întors cu același avion acasă, ele au fost surprinse de un fan pe aeroportul din Frankfurt, iar dovada e imaginea care circulă în mediul online, postată și de publicația Cancan.
Aceeași sursă scrie că Elena Ionescu ar fi fost eliminată în urma unei probe cu bile. Totuși, rămâne de văzut când va fi difuzat acel moment, dar și când va avea loc eliminarea oficială a vedetei de la Survivor All Stars.
Andreea Tonciu s-a întors de la Survivor All Stars
În drumul spre România, Andreea Tonciu a făcut declarații despre întoarcerea acasă. În schimb, Elena Ionescu nu a distribuit nimic. „Hello dragilor! Ce faceți? După 10 ore de zbor, ce credeți că mi s-a întâmplat? Am pierdut primul avion spre București. Având în vedere că cei din Frankfurt nu sunt bine organizați, n-au mers troleele, autobuzele, trenurile, și am pierdut și cel de-al doilea zbor. Și m-am plimbat dintr-un terminal în altul și ajung la noapte acasă. Nu mai pot ce obosită sunt. Credeți-mă, sunt epuizată total. Voi ce faceți? Vă pup”, a fost mesajul transmis de Andreea Tonciu pe terminalul din Frankfurt.
Fosta vedetă de la Survivor All Stars a revenit peste câteva ore cu o nouă postare când a ajuns în țară. „Gata! Într-un final am ajuns acasă. Wow! De abia aștept să ajung la Rebi. Sunt atât de obosită, de nu vă imaginați. De două zile pe drum, în final acasă, unde e cel mai bine”, a mai dezvăluit Andreea Tonciu pe Instagram.
Narcisu • 21.01.2024, 15:23
Sper sa se revitalizeze show-ul ,câți se pierduseră pe drum, concurenți fără tragere de joc..
mariussorin75 • 21.01.2024, 14:40
Dupa un start slab, incearca sa resusciteze emisiunea cu noi concurenti...multa barfa si cam atat