Primii care au ajuns la aeroport au fost Romică Țociu și fiul lui.
Romică Țociu: Mi-e frică că am ajuns primii și să nu ajungem ultimii. Am plecat așa cu emoții, cu bucurie, sunt împletite. Teama de necunoscut, o să vedem.
George Tănase și Ionuț Rusu au glumit pe seama limbii spaniole pe care vor fi nevoiți să o vorbească în aventura lor. Comedianții spun că nu au studiat prea mult și nici nu s-au pregătit din punct de vedere sportiv.
„Mi-e frică de șerpi. E periculos și ca nume, când zici șarpe. Biblic parcă ți-a intrat în cap. Dacă te ispitește să te duci cu alt concurent”, a spus George Tănase, potrivit Antena 1.
Sânziana Negru: Eu nu cred că o să facem foamea pe acolo, ne bazăm pe faptul că ne vom folosi de farmecul personal pentru a obține mâncare, cazare, spaniolă știm, așa că nu ne facem griji.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9Laura Giurcanu: Când am plecat eu de acasă nu era nimeni, dar în general, toată lumea mi-a zis să mă distrez, să mă simt bine, să mă bucur de experiență.
Sânziana Negru: Asemenea, da. Și să ne conectăm una cu alta, să
ținem cont că suntem o echipă și indiferent ce se întâmplă, dacă pierde una sau pierdem din cauza uneia, cealaltă să țină acolo cu echipa.
Sonia Simionov: Nu e ora mea, eu o să par un om foarte nesuferit după interviurile de acum. E trei dimineața, eu la ora asta dorm, Iuliana la ora asta se trezește, e normal să existe diferențe între noi două la nivel de atitudine.
Iuliana Pepene: E o fată extraordinară, îmi place de ea și când e mofturoasă, și când nu-i convine nimic. Sunt obișnuită cu ea.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu
Nu avem bagaje. Sunt foarte mici și ușoare. Neașteptat de ușoare. Nu ne-am chinuit. Ba chiar m-am gândit că am o problemă că am bagajele prea ușoare, dar vom vedea dacă am pus ce trebuie.
Întrebați dacă s-au vorbit de acasă să nu se certe în emisiune, cei doi au spus: Nu știu ce să zic. În principiu, lumea care ne urmărește în online știe cum suntem. Suntem direcți, extrem de reali, fără perdea, așa că probabil dacă vor exista nervi vor fi niște nervi reali.
Iulia Albu și Mike
„Am hotărât că dacă vom avea o criză sau nu știm ce să facem, vom da cu banul”, au declarat cei doi.
Întrebați ce vor face dacă vor fi nevoiți să mănânce lucruri care nu le sunt pe plac, cei doi au spus: Nu avem o problemă, cred că vom face un concurs, nouă chiar ne plac. Deci noi chiar nu avem nicio problemă.